Peste 36 de oameni sînt obligați să-și ia catrafusele și să plece unde-or vedea cu ochii, pentru că locuința în care stau, de pe strada Gheorghe Potop nr.3 din Focșani, a fost cîștigată în instanță de fostul proprietar. Somația de evacuare le-a fost trimisă doar cu trei zile înainte de executare, iar oamenii sînt disperați că timpul e prea scurt ca să-și găsească altă casă. Printre acești oameni se află o fetiță de 15 ani, bolnavă SIDA, o femeie cu TBC activ, un băiețel surdo-mut, bătrîni cu semipareză și altul cu ciroză și artroză. Cel din urmă stă de peste 20 de ani în respectivul imobil care i-a fost repartizat după ce casa proprietate personală i-a fost demolată. Locatarii imobilului de pe strada Gheorghe Potop nr. 3, din Focșani, au ajuns în culmea disperării după ce, pe 28 iunie a.c., au primit somație de evacuare a locuinței în care stau de zeci de ani. Este vorba de 17 minori și cam tot atîția adulți, care sînt revoltați că proprietarul sau Primăria nu i-a anunțat cel puțin cu o lună înainte de faptul că trebuie să „curețe locul”. Oamenii spun că se află într-o situație limită, că nimeni nu-i va accepta în gazdă cu atîția copii și mai ales cu bolile molipsitoare de care suferă. Toți locatarii imobilului respectiv fac parte din etnia rromilor, și fiecare familie își trăiește propria dramă. Unele, de-a dreptul îngrozitoare pentru civilizația în care avem pretenția că trăim. E drept că fostul proprietar este cît se poate de îndreptățit să-și recapete casa. Oamenii înțeleg și acceptă acest lucru însă susțin cu tărie că acesta ori Primăria la care au plătit, mai mult sau mai puțin, chirie, ar fi trebuit să le asigure, în timp util, un alt adăpost. Articolul de față nu-și propune altceva decît să descrie situația fiecărei familii în parte. Poate că cititorii vor fi aceia care vor reuși să sugereze autorităților vreo soluție… „Oamenii se feresc de ea, că are SIDA” Florin Mustafa are 35 de ani. El spune că în 1992 a încheiat contract de închiriere cu Primăria Focșani pentru cele două camere pe care le ocupă familia sa, formată din soție și trei copii. Copii în vîrstă de șase, 11 și 15 ani, pe care i-a îngrijit cît a putut de bine. Cu toate astea, Mirela, fetița cea mai mare, are SIDA. Este sub tratament de specialitate. Acum două zile s-a întors de la spitalul din București, unde-și face periodic analizele. Părinții ei povestesc că s-a îmbolnăvit în spital. „Era în 1992. A răcit la plămîni, am dus-o la doctor și la o lună m-au chemat înapoi. Au spus că-i bolnavă. Că are SIDA. S-a îmbolnăvit de la o injecție”, spune mama copilei. Potrivit legii, familia care are în îngrijire un copil cu handicap gradul I are prioritate la acordarea unei locuințe, ba chiar la o cameră în plus, pentru copilul bolnav. Florin s-a mulțumit cu adăpostul oferit de primărie. Soția lui a devenit asistent personal, el a muncit la rîndul lui și nu s-a plîns niciodată de sărăcie. Se consideră avantajați cît de cît, pentru că venitul lunar le este compus din leafa minimă pe economie a soției, alocația dublă și banii pentru hrană dați de stat fetiței bolnave SIDA și celelalte două alocații de stat. La acestea se adaugă pensia de boală a lui Florin. Omul era cît pe ce să facă septicemie în urma unei lovituri. Piciorul i-a fost operat de vreo șapte ori iar acum este plin de cicatrici oribile. „Ne-am plătit întotdeauna datoriile. Sîntem la zi cu apa, lumina, gunoiul, chiria. Nu înțeleg de ce ne dau afară după 12 ani, fără să ne asigure o altă locuință. Unde să ne ducem? Nu mai zic de celelate două, dar Mirela are SIDA și trebuie îngrijită în condiții omenești”, spune Florin. El se teme că nu-și va găsi niciodată gazdă pentru că toată lumea știe de boala Mirelei și se feresc de ea. „Din cauza asta nu s-a mai dus nici la școală. Am înscris-o la Åžcoala nr. 6, dar s-a aflat de boală și au început tot felul de răutăți”, povestește Florin. Alatăieri, cînd s-au trezit cu somația de evacuare la ușă, oamenii au intrat în criză. Au început să-și strîngă cît de cît lucrurile, pe care oricum nu au unde să le ducă. Nu știu ce să facă nici cu porcul și păsările din curte. Dar mai ales, le este teamă pentru copii. „De la asistența socială de la primărie ne-au spus să ne ducem la plasament. Au zis că au ei un centru unde să stăm copiii și cu mine. Dar noi nu avem nevoie de așa ceva! Ne-am crescut foarte bine copiii și vrem să rămînem împreună, să-i creștem în continuare!”, se revoltă soția lui Florin. TBC, ciroză, epilepsie Dumitru Mustafa a avut, în urmă cu peste 20 de ani, o casă proprietate personală, care i-a fost demolată. A primit în schimb repartiție în casa pe care acum trebuie să o evacueze. Este casa în care și-a crescut copiii. Omul are acum 70 de ani și este bolnav de ciroză și artroză. A muncit 30 de ani „la mătură” și acum încasează o pensie de 1,2 milioane lei. Cu el mai stă una din fiice, Rita Mustafa. Ea a depus la Primărie de ani de zile dosar pentru o locuință, spune că este a 19-a pe listă, dar încă nu a primit nimic. Femeia are cinci copii de 16, 15, 14, 13 și opt ani. Cel mai mic dintre ei, Dolar, este surdo-mut și ar vrea să-l înscrie la Åžcoala „Elena Doamna”. „Stăm cu toții într-o cameră și-o bucătărie. De peste 20 de ani stau aici și acum mă dă afară. După ce mi-au dărîmat casa, acum rămîn pe stradă”, spune Dumitru. Tot într-o cameră și-o bucătărioară locuiește și Stere Ciocîrlan, om de 62 de ani fără nici un fel de venit. Cu el mai stă Papina Dumitru, împreună cu cei șase copii ai ei. Trei dintre ei încă sînt minori. Femeia spune că are miopie, encefalită și TBC activ. „Tușesc și scuip sînge, vai de capul meu. E boală molipsitoare și n-o să mă primească nicăieri. N-am unde să mă duc! N-am nici un ban de nicăieri, dacă mă credeți merg cu copiii la cerșit, în piață. Fac mîncare din resturile pe care le găsesc, azi am făcut niște varză cu prune”, se plînge Papina. Femeia spune că a plătit impozitul în locul lui Stere atîta timp cît a avut de muncă. „Dar acum patru ani ne-a dat în șomaj, n-am mai avut bani și am rămas restanțieri”, explică ea. În alte camere, închiriate Sultanei Mustafa, de 73 de ani, mai locuiește un bolnav de TBC. Este vorba de Ion Mustafa, care are în îngrijire patru copii de 14, 16, 17 și 18 ani. Fratele lui, Tudorel, are la rîndul lui trei copii de cinci, opt și zece ani. Bărbatul este suferind de epilpsie și spune că face crize sub ochii tuturor. Sultana îi hrănește pe toți din pensia sa de 1,2 milioane lei. Uneori mai contribuie la „bunăstarea” familiei și nepotul ei, Costică, muncitor la salubritate și tatăl unui copil de șapte ani. Cu toții stau în camerele ce au fost închiriate Sultanei. Aceasta povestește că a primit repartiția cu 13 ani în urmă, cînd cealaltă casă, în care stătea tot cu chirie, a fost demolată. În alte camere locuiesc trei persoane cu semipareză. Unul dintre ei, Gică Spiridon, este deocamdată internat în spital. Habar n-are probabil că la externare, probabil nu avea unde să se mai întoarcă. Toți acești oameni sînt în pericol ca astăzi, dacă nu se va găsi o soluție, să ajungă pur și simplu în stradă. Primăria ar fi trebuit să-i anunțe Potrivit legilor în vigoare, atîta timp cît Primăria era proprietarul imobilului de pe strada Gheorghe Potop, era obligată să anunțe chiriașii despre existența litigiului cu fostul proprietar, despre posibilitatea ca imobilul să fie restituit acestuia și să le arate care sînt consecințele acestui fapt. Acest lucru ar fi trebuit să fie făcut cu mult timp în urmă, însă chiriașii susțin că nu au fost anunțați în nici un fel și că somația venită alatăieri i-a nenorocit pur și simplu. Totuși, în cazul în care actualmente chiriașii mai au contracte în vigoare, proprietarul va trebui să îl respecte. Dacă acestea au expirat, alte contracte nu pot fi încheiate decît cu acordul noului proprietar. „Somația se poate contesta de chiriași la Tribunal. Oricum, cei care au contracte în vigoare, acestea se vor respecta pe termenul pe care au fost încheiate”, a asigurat și viceprimarul Neagu Nistoroiu.
