Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

„La români se impune schimbarea rapidă a mentalităţii“


In România, parteneriatul cetățean-administrație se află demult in atenția autorităților și a unor organizații nonguvernamentale, scopul proiectelor derulate in acest sens fiind, in primul rind, creșterea gradului de implicare in rezolvarea problemelor gospodărești. De la inceputul procesului de „schimbare la față” a țărilor Europei de Est, U.E. și-a oferit sprijinul in democratizare și reconstruire, prin acordarea de fonduri și a know-how-ului. insă orice schimbare cere timp și răbdare, iar o administrație, care se vrea democratică, trebuie să contribuie la imbunătățirea calității vieții cetățenilor. „Parteneriatul dintre `s-Hertogenbosch și Focșani este apreciat ca un foarte reușit «proiect pilot», ale cărui bune rezultate vor putea fi diseminate către alte municipalități din România. Extrem de diversă și implicind multe domenii de activitate, relația de cooperare s-a dovedit, de-a lungul anilor, un factor determinant pentru promovarea unui mod nou de gindire, a unei mentalități diferite, dominate de o atitudine civică modernă și de principii democratice autentice”, ne-a declarat purtătorul de cuvint al Primăriei Focșani, Dan Cazaciuc. intre proiectele lansate in cadrul parteneriatului româno-olandez se detașează cel care are ca obiectiv intărirea funcționării conducerii administrației locale Focșani. Fără ghișee și in discuții…de la egal la egal in baza parteneriatului incheiat cu municipalitatea olandeză din `s-Hertogenbosch, „Centrul de Comunicare cu Cetățenii” urmărește apropierea distanței dintre cetățean și funcționarul din Primărie. Susținătorul acestui proiect pentru Focșani este Herman Loerakker, coordonatorul Departamentului Comunicare al orașului olandez infrățit cu Focșaniul. „O astfel de idee este necesară in aproape toate administrațiile locale din România pentru că cetățeanul chiar are nevoie de sprijin; de cele mai multe ori el merge la Primărie cu diferite probleme și nu știe cui să i se adreseze, ca să nu mai vorbim de situațiile in care… deranjează sau primește informații incomplete. Intenția noastră este aceea de a forma o organizație cit mai apropiată de cetățean, prin care, pe de o parte, să eficientizăm activitatea funcționarului din Primărie, iar pe de alta, să-i mulțumim pe toți cei care vin la Primărie cu diferite probleme.De fapt, s-a plecat de la faptul că ceea ce va fi in spatele ușilor inchise trebuie să fie o echipă adevărată și abia după aceea intră in discuție cetățeanul”, ne-a declarat Herman Loerakker, coordonatorul Departamentului Comunicare al Municipalității din `s-Hertogenbosch. Implicare directă și responsabilitate = democrație Săptămina viitoare, incepind chiar de luni, Centrul va deveni funcțional; in cadrul Primăriei Focșani vor exista opt servicii și nouă funcționari a căror sarcină este aceea de a stabili un contact direct cu oamenii. Prin stagii de pregătire organizate in Olanda și România, consilierii municipali și cadre de conducere din aparatul Primăriei Focșani și-au insușit o serie de metode și tehnici moderne in funcționarea și conducerea administrației locale dar și in relațiile cu partenerii externi și cetățenii. „Dispar ghișeele iar, discuțiile se vor purta de la egal la egal. Eventualele greșeli vor fi corectate din mers, astfel ca, in noiembrie, la deschiderea oficială a Centrului să știm exact unde apar deficiențe”, ne-a declarat purtătorul de cuvint al Primăriei Focșani, Dan Cazaciuc. La sfirșitul săptăminii trecute, Herman Loerakker s-a aflat la Focșani intr-o vizită de lucru. Olandezul a făcut o evaluare a proiectului și a discutat ultimele detalii cu grupul funcționarilor publici ce vor fi implicați in proiect. „Mă declar plăcut surprins. Echipa Centrului de Comunicare ar putea incepe și miine. Cred că fiecare a ințeles că, deși sint implicate compartimente diferite ale Primăriei, cetățeanul trebuie mulțumit. Recunosc faptul că există diferențe de mentalitate intre cetățeanul focșănean și cel olandez, explicabile prin virsta diferită a democrațiilor noastre”, susține Loerakker. „La români se impune schimbarea rapidă a mentalității” Acesta a mai declarat reporterilor noștri că și in Olanda apar greutăți in ceea ce privește comunicarea cetățean-administrație insă acolo accentul se pune pe responsabilitate. „Cind cetățeanul se află in fața unei probleme el incercă mai intii să o depășească singur și abia după ce a epuizat toate posibilitățile apelează la autorități. De ce nu s-ar face așa și la Focșani?”, a ținut să declare Loerakker, adăugind pentru cititorii „Monitorului de Vrancea”: „Proiectele realizate in colaborare cu orașul `s-Hertogenbosch dau din ce in ce mai multe rezultate; peste cițiva ani, Focșaniul va fi- ca și `s-Hertogenbosch- o administrație publică locală de nivel european. Ceea ce vrem noi să aducem in atenție acum este faptul că pentru o evoluție favorabilă a lucrurilor, ideal este să existe mai intii responsabilitatea persoanei, apoi cea a grupului (comunității) și in final cea a administrației locale. intr-adevăr, la români se impune schimbarea rapidă a mentalității. intr-o democrație de succes, cetățeanul trebuie să se implice in mod direct și să devină responsabil pentru ceea ce face”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?