Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

„Nu ştiu ce mi-a făcut femeia asta, dar nu pot trăi fără ea”


Anei Diana Zară (25 ani), ii este frică să mai iasă din casă știind că fostul ei concubin Mihalea Marcu (47 ani) o pindește la tot pasul. Deși femeia, care are un copil de 6 ani dintr-o căsnicie anterioară, i-a spus concubinului că nu mai dorește să aibă o relație cu acesta, bărbatul susține că o iubește la nebunie și că este dispus să-și vindă tot numai pentru a sta cu ea. Cei doi au ajuns să se judece chiar și prin Tribunale, femeia acuzindu-l pe bărbat că o amenință cu moartea atit pe ea cit și pe copil. „Nu știu ce mi-a făcut femeia asta, dar nu pot trăi fără ea”, susține Mihalea Marcu. Telenovela Anei Diana Zară (foto) a inceput imediat după sărbătorile pascale din anul 2002, cind l-a cunoscut pe Mihalea Marcu. Deși diferența de virstă dintre cei doi este de 22 de ani, acest lucru nu a fost un impediment in relația lor. După numai 7 luni, femeia s-a decis să pună punct concubinajului cu Mihalea Marcu, spunindu-i acestuia că nu vrea să mai aibă de-a face cu el. Aceste vorbe nu l-au mulțumit de fel pe bărbat, care, chiar și cu de-a sila, o vrea alături de Ana Diana. „Cind i-am spus că nu mai vreau să fiu cu el, s-a supărat rău. A ajuns să intre noaptea peste mine in casă, cu șufa, de pe acoperiș. Eu m-am speriat și am fugit din bloc, dar cind au venit polițiștii, nu l-au mai găsit. Mai apoi, a venit la mine la serviciu și mi-a făcut scandal. Mi-a spus că dacă nu mă intorc la el imi taie tendoanele de la picioare și mă bagă in căruciorul cu rotile, sau mai rău, mă omoară pe mine și apoi se omoară și el”, ne-a povestit Ana Zară. Aceeași variantă ne-a fost confirmată și de o colegă de serviciu de-a fetei care, sub rezerva anonimatului, ne-a precizat că: „la serviciu a ieșit un scandal monstru”. „Fata asta este disperată, de fiecare dată cind aude de numele lui incepe să tremure. Este o problemă serioasă, care nu știu cum va fi rezolvată”, ne-a explicat colega de serviciu a Anei Zară. „Sint disperată și mi-e frică pentru viața mea” Pentru a-și rezolva cumva problemele, femeia și-a plătit body-guarzi care să o păzească, dar chiar și așa, fostul concubin tot nu a lăsat-o in pace. După cum ne-a recunoscut și Mihalea Marcu, acesta și-a luat un binoclu, cu care o urmărește pe femeie, pentru a-i ști fiecare mișcare. „Stă tot timpul și mă pindește. Am fost plecată atit la Focșani cit și la București, dar tot m-a găsit. Sint disperată și mi-e frică pentru viața mea și a copilului meu”, a continuat Ana Diana. Mihalea Marcu nu a ascuns pentru nici o secundă faptul că a incercat să reinnoade relația sa cu Ana Zară. Varianta lui Marcu nu diferă mult de cea a fostei sale concubine. „I-am luat aur de 20 de milioane de lei, telefon mobil de milioane de lei, și ea ce face…ii dă telefonul noului ei prieten. I-am spus că nu mă interesează cu cine a umblat și ciți bani i-am dat pentru diverse lucruri dar vreau să vină la mine cu copil cu tot. Am spus la toți și nu mi-e frică să recunosc: sint innebunit după ea! Nu știu ce mi-a făcut, dar imi vind tot ce am, magazinul și casa, in valoare de miliarde de lei, numai să o văd lingă mine acasă”, ne-a mărturisit Mihalea Marcu, la cei 47 ani ai săi. „Eu o vreau pe Ana lingă mine” Dragostea neimpărtășită l-a făcut pe Mihalea să facă o criză de nervi, ajungind pentru tratament chiar și la Socola. Incidentul a avut loc in urmă cu citeva luni, la scurt timp după ce Ana Zară „l-a pus pe liber” pe bărbat. „Am aflat că umbla cu un altu, acesta fiind motivul pentru care nu mai voia să iasă cu mine. Am simțit că innebunesc. Åžtiu că am mers de la Adjud pină la Mărășești, pe lingă canal. Acolo m-a luat o ambulanță și m-a dus la spitalul de nebuni de la Socola. Se poate verifica faptul că am fost internat pentru puțin timp la ei, dar apoi mi-au dat drumul. Nu știu ce să mai fac, nu pot trăi fără ea”, a mai afirmat amorezul. Faptul că Mihalea a ajuns la Socola, reprezintă pentru Ana Zară o altă găselniță de-a bărbatului. „Mi-a spus că și-a scos certificat de nebun și că, chiar dacă imi va face vreun rău, el nu va păți nimic. Aceasta este o altă inginerie de-a lui. Cei care il știu mai bine se pot convinge de acest lucru foarte ușor”, ne-a zis ingrozită femeia. Polițiștii din Adjud au ajuns practic să se obișnuiască cu scandalul produs in jurul celor doi amorezi, neștiind ce să mai creadă. Chiar și așa, oamenii legii din municipiu i-au intocmit lui Mihalea două dosare penale, pe care le-au inaintat Parchetului din Adjud, cazurile de amenințare fiind de competența procurorilor. „Toți s-au obișnuit cu această situație și nu au ce să facă. Eu o vreau pe Ana lingă mine, să o văd cum iși duce copilul la grădiniță și nu-i voi face nici un rău. De fapt nu i-am făcut nici pină acum nimic”, a incheiat sugestiv Mihalea Marcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?