Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Pacienţii de la Contagioase ingheaţă de frig in saloane


In secția de boli Infecto-Contagioase din cadrul Spitalului Județean, pacienții se simt aproape ca afară, temperaturile din saloane fiind extrem de scăzute. Dacă pe sectorul „boli digestive”, temperaturile ajung la 8-10 grade Celsius la „boli erogene” este cu mult mai frig, chiar și sub 5 grade, aceasta și datorită faptului că sectorul se află situat la ultimul etaj. Majoritatea pacienților acceptă internarea pentru că nu au incotro, gravitatea bolii obligindu-i să indure condițiile din saloane, pacienții de aici fiind in general copii, o parte bolnavi de SIDA. in această perioadă deosebit de rece, tot mai mulți bolnavi au nevoie de internări in această Secție datorită virozelor respiratorii, gripei și traheo-bronșitelor. „Datorită virozei pe care o am am fost nevoit să mă internez și să stau in acest frig cu toate că sint imbrăcat cu două pulovere, căciulă și ciorapi groși. Noroc de aceste două reșouri, care dau puțină căldură”, ne-a spus Nelu Vasii, din Gura Caliței. Demn de menționat este și faptul că au fost cazuri cind bolnavii au refuzat internarea datorită frigului de aici, preferind tratamentul la domiciliu. Cei ce reușesc să rămină, o fac insă cu ajutorul radiatoarelor și reșourilor aduse de acasă. Aceleași temperaturi reduse, in jur de 10 grade Celsius, se inregistrează și in saloanele bolnavilor Secției de Dermato-Venerice din cadrul celui mai mare spital vrincean. Pacienții celor două Secții au un punct comun: cu fesuri pe cap, imbrăcați cu pulovere și treninguri, cu șosete groase in picioare, pacienții incearcă pe cit posibil să uite de frigul din saloane, sperind că nu se vor alege cu alte boli cauzate de frig și că, odată ajunși acasă, se vor putea bucura de căldura existentă in casele lor. Aceasta numai dacă vor avea norocul să găsească caldură și acolo. Contactat de reporterii noștri directorul Spitalului Județean recunoaște că in saloane este un ger de crapă pietrele, insă nu dă vina pe furnizorul de agent termic. „Nu știu cită vină au pentru situația actuală cei care dau căldură, dar cert este faptul că in această secție bate efectiv vintul, prin ferestrele care sint foarte vechi. Totodată și instalația de termoficare este la fel de veche și necesită să fie schimbată”, ne-a declarat Valentin Ochean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?