Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

Greşelile din apărare ne-au privat de un rezultat bun


CSM Focșani a făcut 45 de minute excelente în confruntarea de sîmbătă, pe terenul bucureștenilor de la Progresul. Pe un teren care a semănat cu o orezărie și pe o vreme potrivnică, vrîncenii au început meciul în forță și au marcat primii, prin Rîșcu (5), dar reușita atacantului focșănean a fost anulată pe motiv de ofsaid. Gazdele au deschis scorul în primul sfert de oră al jocului. Focșăneanul Toader a luftat din po-ziție de ultim apărător și Ionuț Savu nu a ratat, învingîndu-l pe Ivanciu cu un șut la colțul lung (20). Peste un minut, același Savu a lovit transversala porții echipei focșănene, cu un șut de la 25m. Din acel moment, CSM-ul a trecut la conducerea partidei și pînă la pauză a irosit cîteva situații incredibile de gol. Curteanu nu a reușit să-l învingă de portarul Progresului din apropierea porții, Pavel a șutat în portar din 3m, francezul Bettiche a driblat toată apărarea gazdelor, dar a șutat peste poartă, iar șutul expediat de căpitanul Bucătaru a fost respins de pe linia porții de Panc. Egalarea a venit logic în minutul 42. Curteanu s-a distrat cu apărarea adversă, a trimis în fața porții și Rîșcu a marcat din apropiere. Actul secund a început prost pentru CSM. Ilin a executat un corner și Åžomcherechi a marcat cu o lovitură de cap, profitînd și de lipsa de marcaj. Elevii lui „Oneață” au resimțit din plin șocul primirii golului, iar Ivanciu și-a salvat echipa de la primirea unui nou gol la șutul lui Borbely (58). Tabela a fost închisă de Savu (79), care a marcat cu latul de la 16m! CSM-ul a forțat mai mult în ultimele zece minute, dar Curteanu a irosit două ocazii monumentale. Singur cu portarul gazdelor, mijlocașul echipei de pe Milcov a încercat o scăriță, dar balonul a trecut milimetric peste poartă, iar în ultimele momente ale partidei, același Curteanu a șutat în portarul Progresului din 6m. Miercuri, de la ora 14, CSM va susține un nou meci de foc, acasă cu ultima clasată, FC Săcele, o partidă în care contează doar cele trei puncte puse în joc. O performanță: nici un galben primit! Jucătorii echipei de pe Milcov au înregistrat o „performanță” în jocul de sîmbătă, cînd, după 90 de minute, nu au primit nici un cartonaș galben. Fundașii Irinel Ionescu și Viorel Crăciun, mijlocașul Liviu Pavel și atacantul francez Kamel Bettiche riscau să piardă confruntarea cu FC Săcele în cazul în care ar fi fost avertizați. Ionescu, Crăciun și Bettiche au strîns pînă acum cîte trei cartonașe galbene, în timp ce Pavel a acumulat deja șase „galbene”. Panduru a făcut show pe bancă Antrenorul bancarilor, Basarab Panduru a strigat la jucătorii săi pe toată durata partidei. De mai multe ori, nemulțumit de deciziile arbitrilor a strigat la aceștia, iar la o fază din actul secund, fostul jucător al Stelei a pornit în sprint spre asistent, iritat de faptul că acesta a semna-lizat o poziție de ofsaid. Nici portarul Cristi Munteanu nu a avut un comportament civilizat. În primele 45 de minute, Munteanu s-a certat de mai multe ori cu arbitrul Dan Burcă și i-a înjurat pe colegii săi din apărare la două faze. Progresul București – CSM Focșani 3-1 (1-1) Au marcat: Savu 20 și 79, Åžomcherechi 47 respectiv Rîșcu 42. Stadion: Cotroceni, spectatori: 300. Au arbitrat: Dan Burcă (Mangalia), ajutat la cele două linii de Mihai Artene din Vaslui și Anghel Voicu din Ploiești, iar brăileanul Marin Petrescu a fost observator federal. Progresul (antrenor Basarab Panduru): Munteanu – Cucu (82 Lircă), Åžomcherechi, Oprsal, Panc – Iancu, Ilin, Binaware (70 Pelecaci), Borbely – Cursaru (46 Cl. Drăgan), Savu. CSM Focșani (antrenori Ionel Augustin și Aurel Pastia): Ivanciu – Dumitriu, Toader, Gurguiatu, Ionescu (81 Săraru) – Curteanu, Bucătaru, Iurișniți (76 Danteș), Pavel – Rîșcu, Bettiche. Rezultatele etapei a 15-a: Dunărea Giurgiu – Forex Brașov 3-0 (2-0); Inter Gaz – Delta Tulcea 1-1 (0-0); FC Săcele – Concordia Chiajna 1-2 (1-0); Progresul – CSM Focșani 3-1 (1-1); FC Brașov – Petrolul Ploiești 1-0 (0-0); FC Botoșani – Sportul Studențesc 1-1 (0-0); FCM Cîmpina – Dinamo II București 1-2 (0-1); Prefab Modelu – CS Otopeni 1-3 (0-1); FCM Bacău – Dunărea Galați 0-0. Etapa viitoare (miercuri, 21 noiembrie, ora 14): Forex Brașov – Inter Gaz; Dunărea Giurgiu – FC Brașov; Dinamo II București – FC Botoșani; Dunărea Galați – Prefab Modelu; CS Otopeni – FCM Cîmpina; Concordia Chiajna – FCM Bacău; CSM Focșani – FC Săcele; Delta Tulcea – Progresul. Sportul Studențesc – Petrolul Ploiești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?