Åžtefana Cărbunaru de 78 de ani din comuna Cimpineanca iși duce zilele in condiții inumane. Casa in care supraviețuiește este mai degrabă o cocină care stă să se dărime la cea mai mică adiere de vint. Acoperișul „locuinței” se află intr-o profundă stare de degradare. Din țigla și tabla care au acoperit cindva casa nu a mai rămas decit o porțiune care este menținută de citeva cărămizi și crengi prin care ploaia și vintul suflă mai rău ca in Siberia. Odăița bătrinei, care ține loc de dormitor și bucătărie, are pereți degradați de ploile care s-au scurs pe ei, lăsind crăpături adinci. Tavanul inconvoiat este sprijinit de cițiva pari groși, care susțin, de altfel, intreaga colibă. Pe jos, apa care curge de la ploaie prin acoperiș, băltește făcind mocirlă, ca pe ulițele desfundate ale satelor. „Prin acoperișul casei plouă cu găleata. Atunci cind afară ploaia se oprește, la mine mai durează incă un timp. Å¢igla și tabla s-au stricat și nu am avut bani să repar acoperișul. La iarnă cind va da zăpada, mă voi trezi cu omătul peste mine”, ne-a spus Åžtefana Cărbunaru. Pentru a nu se face un adevărat lac de acumulare in cameră, Åžtefana ține pe jos toate ciublele in care se mai adună apa de ploaie. Mlaștina din casă dăinuie de la o ploaie la alta, patul s-a scufundat la un capăt in pămint iar bătrina doarme in el ca pe o coastă. in loc de saltea pe pat zace o plapumă veche și murdară pe care femeia spune că a luat-o de la containerul de gunoi. Plapuma cu care ar trebui să se invelească este inlocuită de două preșuri rupte pe care le ținea inainte pe jos. Soba la care femeia iși face de mincare este singurul lucru din casă care se mai ține totuși in picioare. Meniul zilei: cotoare de varză, cu sare și apă Lemne de foc nu are, insă adună găteje de pe prundul Milcovului cu care reușește cu greu să-și incălzească cocioaba plină de găuri. ” Lemne pentru iarnă nu am de nici un fel. Pentru a-mi mai face cite ceva de mincare adun vreascuri de pe prundul girlei. Pentru că sint ude ard foarte greu. Nu știu ce voi pune pe foc in iarna asta. Cred că mă vor găsi ințepenită in colibă”, a mai spus bătrina. Hrana de zi cu zi a Åžtefanei este o problemă la fel de dureroasă ca și locul in care stă. De cele mai multe ori, atunci cind nu mai avea cu ce să-și astimpere foamea, lăsa rușine la o parte și mergea la containerul blocurilor din vecinătate unde scormonea printre mormanele de gunoaie după resturi de mincare. Pentru că nu găsea mare lucru, bătrina se mulțumea cu cotoare de varză pe care le fierbea in apă cu sare și le minca. „Cind mă roade foamea la stomac și nu mai am ce minca, mă duc la gunoaie și ricii după cite ceva. Cu toate că nu găsesc prea multe, eu mă mulțumesc și cu cotoarele de varză aruncate de alți. Le pun in ceaun cu apă și sare și le măninc goale. Gustul cărnii nu-l mai știu cum este”, a mai spus Åžtefana. Bătrina spune că rudele din partea soțului, după moartea acestuia, i-a luat pămintul pină in talpa casei și nu ii dau o farfurie de mincare. Singurul beneficiu de care se bucură Åžtefana este acela că poate sta in casa soțului decedat deși și aceasta a fost revendicată de moștenitori. Ultima speranță a Åžtefanei in coliba in care iși duce zilele nu are nici o lampă cu gaz, iar curentul electric nu i-a luminat niciodată camera. Singura sursă de lumină vine ziua de la soare, iar seara de la cite o luminare dată de vecini. Bătrina spune că a fost de multe ori la Primărie unde a cerut sprijinul primarului, insă acesta a refuzat-o de tot atitea ori. „Am fost de multe ori la primar și m-am plins să mă ajute și pe mine. De fiecare dată cind mă duceam imi spunea că nu are fonduri. Ultima dată mi-a zis să stau in continuare cum am stat pină acum”, ne-a declarat supărată bătrina. Pină cind Åžtefana Cărbunaru va avea un acoperiș sigur deasupra capului, prin care să nu mai plouă, va mai trece sigur ceva vreme. Iarna ce se apropie cu pași grăbiți este o sperietoare pentru bătrină și nu se știe dacă va mai apuca venirea primăverii. Dacă insă cititorii noștri ar putea contribui cu ceva atunci femeia ar putea probabil trăi incă mulți ani.
