Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Sponsorizări după buzunar la „Bachus 2002”


Așa cum v-am promis incă de ieri publicăm astăzi lista firmelor care au virat la Trezorerie sponsorizările pentru Festivalul Viei și Vinului „Bachus 2002”. Așa cum puteți citi in tabelul alăturat, sponsorizările făcute de agenții economici – 66 la număr – in contul Festivalului, nu sint fabuloase, existind societăți care au considerat că pot sponsoriza o astfel de manifestare cu 500 mii lei sau chiar cu 200 mii lei. Probabil că dacă ar fi fost vorba despre un șantaj, așa cum titra ieri gazeta cu tiraj confidențial, firmele respective ar fi „cotizat” mult mai substanțial. Din păcate, scenariile puse la punct de lacheii lui Condurache cu aportul PNL și a PD merg și mai departe. Oamenii romașcanului aciuiat in Vrancea lasă să se ințeleagă că pe lingă contractele de sponsorizare pentru Festivalului Viei și Vinului oamenilor de afaceri li s-a băgat sub nas și contracte pentru sponsorizarea convorbirilor telefonice, in condițiile in care Consiliul Județean Vrancea a dat publicității, printr-un comunicat de presă, faptul că in acest an nici o factură telefonică nu a fost achitată din alți bani decit bugetul propriu al CJ. Pină in prezent, in contul de sponsorizări al Consiliului Județean Vrancea a fost virată doar suma de 440 de milioane de lei, bani care se adaugă, la alocațiile bugetare de la Consiliul Județean și Consiliul Local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?