Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Devoratorii de mititei


Vrincenii au dat năvală in acest an la standurile din Grădina Publică organizate cu prilejul Festivalul Internațional al Viei și Vinului-Bachus 2002. Statistica firmelor care au oferit mititei la grătar, must și alte produse sau preparate din carne arată că vrincenilor le-a crescut pofta de mincare, față de anul trecut. Potrivit datelor furnizate de Camera de Comerț, in cele patru zile de festival s-au consumat aproximativ 300.000 de mititei la grătar, de aproape trei ori mai mulți decit in anul trecut cind pe grătar s-au fript doar 100.000 de mici. La această cantitate s-au mai adăugat 15 tone de pastramă de oaie, cu cinci tone mai mult decit in 2001, și peste 25 tone de carne de pui, adică cam la fel ca anul trecut. La aceste cantități s-au mai adăugat 150.000 de cirnăciori și 35.000 de piini. Dacă in privința mincării vrincenii au dovedit o poftă de mincare mult mai mare decit anul trecut cantitatea de băutură consumată a fost relativ aceeași, adică cam 38-40.000 litri de vin și must. „A fost foarte rentabil pentru noi comercianții, indiferent de ce spun unii dintre cei care au avut standuri aici. A fost foarte obositor dar a meritat și s-a văzut acest lucru și pe fețele oamenilor care au venit in Piața Unirii. Din punctul nostru de vedere ar fi fost mai bine dacă asemenea festivaluri s-ar ține de cit mai multe ori pe an. Din ce am auzit și de pe la alții s-a rezolvat mai bine pentru noi și in privința taxelor pe care le-am plătit către Camera de Comerț. Noi sintem la prima participare dar pot să vă spun de pe acum că vom veni și la anul”, ne-a declarat Cristian Gheorghiță, patronul SC Dolimil SRL Focșani, una dintre firmele care au avut stand in Grădina Publică. O părere similară au avut-o și cei care au cumpărat produsele fripte la grătar, marea lor majoritate venind in Piața Unirii in fiecare seară. „Nici nu se poate compara cu cea fost anul trecut. Atunci a durat mai mult dar, am fost in Piață doar de două ori, o parte din vină avind-o și vremea ploioasă. Acum afară a fost superb și spectacolele au fost trăznet. Am cheltuit cam vreo 300-400.000 lei pe seară, dar a meritat. Nu puteam să vin la concert și să nu trec pe la un grătar să măninc niște mici. Cred că la fel a procedat cam toată lumea. Anul acesta au fost produse mai proaspete și mai multă curățenie și sper să fie măcar la fel și in 2003”, ne-a spus unul dintre focșănenii care au participat la Festival. Afaceri prospere pentru comercianți Din punctul de vedere al organizatorilor evaluarea situației vinzărilor a fost un lucru aflat la limita imposibilului tocmai datorită afluxului foarte mare de vizitatori. „Este foarte greu să faci asemenea statistici deoarece au fost foarte mulți vizitatori iar comercianții nu au prins prea multe momente libere pentru a-și face socotelile. Mulți s-au văitat că merge greu dar nu se mai opreau din treabă. Pentru noi este foarte bine că acești comercianți au obținut profituri deoarece vor mai veni și anul viitor”, ne-a declarat Codruț Constantinescu, vicepreședintele CCIA Vrancea. Demn de amintit este faptul că aceste rezultate au fost obținute pe fondul unor creșteri mici de prețuri pentru produsele vindute. Dacă anul trecut un mititel se vindea cu 5-6.000 lei in acest an același mic a costat intre 7-8.000 lei. in privința mustului și al vinului s-a ajuns chiar să fie afișate aceleași prețuri ca și anul trecut, un păhărel din licoarea lui Bachuscostind, in medie, 5.000 lei. Obiectele de artizanat au avut mare căutare Afaceri bune au făcut și meșterii care confecționează obiecte de artizanat, marea lor majoritate venind tocmai din Harghita sau Covasna pentru a-și vinde produsele in cadrul Festivalului. Pentru o parte din ei treburile au mers mai bine, pentru alții mai prost, in funcție de produsele pe care le-a avut fiecare. Indiferent insă de rezultatul financiar al participării la Bachus-2002 fiecare dintre ei a spus că va reveni la Focșani și anul viitor. „A mers binișor și cred că se putea și mai bine. Cele mai căutate produse au fost cele din ceramică și obiectele de artizanat făcute din lemn. De altfel pe acestea și le-a putut permite fiecare din cei care au trecut prin fața standului. Noi ne-am scos cheltuielile și am mai rămas și cu ceva pe deasupra. O să venim sigur și la anul pentru că din asta trăim. Ne-a impresionat in mod plăcut organizarea, dar și orașul pentru că aici este curățenie”, ne-a spus Margareta Kedey, din comuna Corund, județul Harghita. Una peste alta socotelile organizatorilor și ale participanților au ieșit bine iar Bachus-2002 a devenit deja unul dintre motivele de mindrie ale organizatorilor, succesul acestei ediții fiind greu de depășit anul viitor.(

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?