Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

GALERIE FOTO: Al treilea turneu al competiției Vranșah

Competiţia şahistă VRANŞAH, din care am prezentat anterior primele două turnee, a continuat cu al treilea şi cel mai important turneu, desfăşurat, ca şi primele două turnee, la Sala Sporturilor „Alin Moldoveanu“ din Focşani. Spre deosebire de primele două turnee la care au participat numai copii şi juniori mici care fac pregătire la C.S.M. Focşani 2007, la acest turneu au participat şi juniori mari, seniori legitinaţi de la alte cluburi şi nelegitimaţi. Alături de şahiştii C.S.M.-ului care au fost în cel mai mare număr, au luat startul la concurs seniori şi junior legitimaţi de la Clubul Sportiv „Olimp“ Şah Focşani, Clubul Municipal de Şah „Speranţa“ Focşani, Asociaţia Clubul Sportiv de Şah „Paloda“ Adjud, Asociaţia Clubul Sportiv „Pheonix“ Buzău şi Claudio Fusi din Elveţia precum şi nelegitimaţi din Focşani, Gologanu, Mărăşeşti, Bârlad şi Goleşti.

S-a jucat şah rapid, sistem elveţian şapte runde. Pe primele trei locuri în clasamentul general s-au clasat în ordine Ştefan Dănilă, Patric Andrei Făcâlă, ambii de la C.S.M. Focşani 2007, şi Dragoş-Sorin Anton de la Clubul Municipal de Şah „Speranţa“ Focşani. Ierarhizarea pentru premiere de la al patrulea loc în jos s-a făcut pe categorii valorice date de coeficientul de rating national al fiecărui participant. A făcut exceptie de la această regulă venerabilul Vasile Crişan născut în 1943, care a primit premiul special pentru cel mai vârstnic participant şi pe care îl felicităm călduros că ne onorează cu prezenţa destul de des. Îi dorim şi ne dorim să spunem acest lucru încă mulţi ani.

La grupa valorică cea mai ridicată, coeficient rating sub 2000, pe primele trei locuri s-au clasat Adelin-Ştefan Dăscălescu, de la C.S.M. Focşani 2007, Răzvan-George Apostu de la Clubul Sportiv „Olimp“ Şah Focşani şi Sandu Gurguiatu de la C.S.M. Focşani 2007. În a doua grupă, coeficient sub 1950, pe primele trei locuri au urcat Viorel Bumbaru de la Bârlad, Toader Gurguiatu de la Clubul Sportiv „Olimp“ Şah Focşani şi Claudio Fusi din Elveţia.

La următoarea grupă, coeficient sub 1900, primii trei au fost: Mirel Lepădatu de la Clubul Sportiv „Olimp“ Şah Focşani, Constantin Belciu de la Asociaţia Clubul Sportiv de Şah „Paloda“ Adjud şi Florinel Truţă de la Asociaţia Clubul Sportiv „Pheonix“ Buzău. La categoria sub 1850 s-au clasat doctor Marius Arghirescu de la Clubul Municipal de Şah „Speranţa“ Focşani, Andrei-Dănuţ Neagu şi Yannis-Raphel Grecu ambii de la C.S.M. Focşani 2007. Primii trei cu un coeficient de sub 1750 au fost Denis-Ionuţ Pilă, Giulia Lungu şi Mihai-Adrian Stănescu, toţi trei de la C.S.M. Focşani 2007.

La categoria valorică sub 1700 s-au clasat Ana-Maria Apostu de la C.S.M. Focşani 2007, Ionel Tămăslăcaru din Gologanu şi Vasile Mustăţea din Goleşti. Pe ceilalţi îi vom enumera în ordine alfabetică: Alexandru Cristian Apostu, Amina Ciuşleanu, Gheorghe Gadjinschi, Răzvan Ghilea, Alexandru Neculai Grosu, Eduard-Ştefan Mustăţea, Darius-Andrei Olariu, Mihai Oţelea-Antonesi, Daniel Săpunaru, Toader Săpunaru, Gheorghe Toader şi Virgil Trifan.

Revenind la şahistul Claudio Fusi de care am arătat că este din Elveţia, el este legitimat în această ţară dar este de naţionalitate italiană. A intrat în cercul şahiştilor vrânceni de câţiva ani, făcându-şi o excelentă reputaţie ca om de mare caracter. Legătura cu Vrancea şi şahul vrâncean a fost prilejuită de căsătoria cu vrânceanca Tatiana Milu, cea care în adolescență şi tinereţe a fost pentru un anumit număr de ani cea mai bună şahistă a Vrancei. În prezent Tatiana este meneger şahist. Claudio Fusi este nu numai şahist ci şi arbitru international. La Olimpiada de şah a elevilor din acest an a făcut parte din echipa de arbitri condusă de Mihai Strâmbu din care au mai făcut parte Anton Soare, Sandu Gurguiatu şi Iulian Başturea. Această competiţie este cea mai puternică şi cu participarea cea mai numeroasă dintre toate competiţiile VRANŞAH de până acum. De regulă, s-a desfăşurat pe un turneu. De câteva ori, pe două turnee dar pe trei turnee nu s-a desfăşurat niciodată până acum. Organizatorii şi arbitrii au fost Mihai Strîmbu – şeful secţiei de şah de la C.S.M. Focşani 2007 – şi Anton Soare – instructor, sprijiniţi de Petrache Gurguiatu şi Sandu Gurguiatu.

Anton SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?