Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

FOTO: Trei profesoare din Vrancea, în Italia pentru un proiect Erasmus+

În perioada 24-31 octombrie 2022 s-a desfășurat la Rende, Campusul Universității din Calabria, Italia, proiectul Erasmus+ ,,Mac Youth”. La cursul de instruire privind coaching-ul și mentoratul, susținut de Comisia Europeană în cadrul programului Erasmus +, au participat lucrători de tineret din șapte țări ale Europei, respectiv din Italia, Grecia, România, Portugalia, Spania, Franța, Letonia. România a fost reprezentată de trei lideri de tineret, membri ai Asociației Societatea Școala fără Frontiere Alberto: Gabriela Bîndar-președintele asociației, Pârâiac Nicoleta Daniela și Stanculețu Bianca.

Liderii de tineret au avut oportunitatea de a participa în acest proiect european Erasmus+ ce le-a oferit o experiență inedită.Training course-ul are ca obiectiv principal dezvoltarea competențelor de stimulare a motivației în grup și între indivizi cu scopul de a atinge finalități atât individuale cât și de grup. Cursul s-a desfășurat pe o perioadă de 6 zile, cu un program intens, în care am avut ocazia să cunoaștem cele mai noi tehnici și metode despre coaching: dinamica grupului, tipuri de comunicare, analiza tranzacțională etc.

În ultima zi de curs, țara gazdă, Italia ne-a provocat la o experiență inedită, un laborator de făcut paste, în care ne-au fost prezentați pașii ce trebuie urmați pentru obținerea unor paste de casă de cea mai bună calitate. La sfârșitul serii, toate țările participante au primit certificate de participare care atestă competențele și abilitățile dobândite în acest training course.

Menționăm ca cei trei lideri de tineret sunt cadre didactice in unități de învățământ din județul Vrancea, respectiv Bîndar Gabriela-profesor pentru învățământ primar la Școala Gimnazială „Anghel Saligny” Focșani, Stănculețu Bianca– profesor pentru învățământ primar la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Focșani și Pârâiac Nicoleta Daniela-profesor de limba engleză la Școala Gimnazială Vulturu.

Comunicat de presă, Asociaţia Societatea Şcoala fără frontiere ALBERTO-Suraia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?