Trei mașini au fost implicate într-un accident la Golești. Polițiștii susțin că autoturismele implicate nu ar fi păstrat distanța regulamentară între ele și au intrat una în spatele celeilalte. În urma impactului, mașinile au fost avariate. O persoană din mașina prinsă la mijloc a fost ușor rănită, dar nu a fost nevoie de intervenția medicilor, motiv pentru care nu a fost transportată la spital.
Șoferul care se face vinovat de accident s-a ales cu dosar penal. „În jurul orei 19.00 a avut loc un eveniment rutier pe raza localității Golești, în care au fost implicate trei autoturisme. Mașinile implicate au fost avariate, iar o persoană de sex feminin a fost rănită ușor. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a condițiilor în care s-a petrecut evenimentul rutier”, a precizat subcomisar Bogdan Toader purtător de cuvânt la IPJ Vrancea.