Cea mai valoroasă judoka a Vrancei pe anul 2005, Alina Croitoru (legitimată la Dinamo București), va reprezenta țara, alături de alți sportivi români, la Turneul de Super A, organizat la Varșovia, în Polonia. Sportiva, descoperită și formată la Liceul cu Program Sportiv Focșani, de antrenorul Stănică Grosu, va concura în cadrul probei de 70 kilograme. Din echipa României mai fac parte sportivele Alina Dumitru și Monica Ungureanu (cat. 48 kg), Ioana Aluaș și Andreea Galița (52 kg), Corina Căprioriu (57 kg), Loredana Roibu (63 kg) și Alexandra Mătăsaru (78 kg). Lotul olimpic va participa la alte trei competiții internaționale, la Roma, Birmingham și București, iar în luna mai, în Finlanda, la Tampere, vor avea loc Campionatele Europene de judo.