Delegația europarlamentară PSD a premiat, cu o vizită de studiu de patru zile la Parlamentul European (în perioada 17-20 septembrie), 35 de elevi și studenți cu imaginație. Aceștia au propus soluții pentru o mai mare apropiere între parlamentarii europeni și cetățenii români. Cîștigătorii concursului au vizitat sediul PE de la Bruxelles, s-au întîlnit cu europarlamentarii PSD, au aflat mai multe despre funcționarea co-legislativului UE și au participat la ședința de grup a socialiștilor europeni. De asemenea, cei 35 de elevi și studenți (număr simbolic reprezentînd locurile pe care România le are în actuala legislatură a PE) au discutat cu șeful Delegației social-democrate române, Adrian Severin, despre viitorul Europei și despre prezentul și viitorul european al României. Prin acest concurs, europarlamentarii PSD au încercat să stimuleze pasiunea pentru teme europene a tinerilor români, ideile acestora putînd duce la o Românie și la o Europă mai bună. Concursul „Cu PSD simți pulsul Europei” a fost lansat în luna mai pe site-ul Delegației europarlamentare PSD (www.psd-europa.eu) participanții trimițînd cîte un eseu pe tema „Cum pot fi parlamentarii europeni mai aproape de tine?”.