Dictată pe 1 aprilie, suspendarea Bosniei a avut efect de glumă. Åi asta pentru că, ieri, FIFA a numit un comitet de normalizare, preluând controlul federației ex-iugoslave. „Returul” România – Bosnia, din 3 iunie, în preliminariile CE 2012, se va disputa conform planului. La cinci zile după ce a învins România la Zenica, 2-1, Bosnia a fost suspendată din competițiile internaționale. Președinția exotică a Fe-derației de Fotbal din Bosnia (NSBIH), o conducere tripartită compusă pe baze etnice, n-a mai fost tolerată de UEFA și FIFA. Care au decis scoaterea ex-iugoslavilor de pe harta fotbalului mondial, până la alegerea unui președinte unic. O sarcină imposibilă pentru membrii NSBIH, legați prea mult de rea-litățile etnice și social-politice din Bosnia. Ieri, FIFA a reacționat exact cum dorea Susic. A numit un comitet de „normalizare” (folosit în trecut și în cazurile El Salvador, Kuweit, Senegal și Samoa), format din șase personalități ale fotbalului bosniac, a cărui misiune a început imediat. Primele măsuri? Să pregătească o adunare generală care să adopte un nou statut și pregătirea alegerilor, până la 30 noiembrie. În concluzie, românii vor trebui să câștige pe teren cele trei puncte de pe 3 iunie.
A urcat 11 poziții în clasamentul FIFA
Echipa națională a României a urcat 11 poziții și se află pe locul 41, cu 607 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna martie, dat publicității, ieri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial. Adversarele României în preliminariile Euro-2012 ocupă următoarele po-ziții: Franța (locul 19 – 883 puncte), Bosnia-Herțegovina (locul 44 – 594 de puncte), Albania (locul 50 – 564 de puncte, Belarus (locul 52 – 557 de puncte) și Luxemburg (locul 126 – 221 de puncte). Prima poziție în clasamentul FIFA este ocupată de campioana mondială, Spania, urmată de Olanda și Brazilia.