Tânărul din Clipicești, acuzat că și-a tăiat prietenul cu un cuțit, în a doua zi de Crăciun, a fost condamnat. Marian M., care are numai 22 de ani, a primit cinci ani de închisoare. „Deduce din durata pedepsei principale aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, cu începere de la 26.12.2011 la zi. Conform articolului 350 aliniat 1 Cod procedura penală, menține măsura arestării preventive a inculpatului”, se arată în sentință.
Pentru fapta de port ilegal de cuțit, instanța a decis ca Marian să fie achitat. „Dispune confiscarea de la inculpat a unui cuțit tip briceag, cu buton, cu dimensiunea de 14 cm și lamă rabatabilă de 11,5 cm ridicat de la inculpat conform procesului-verbal din 26.12.2011, întocmit de organele de cercetare penală”, se mai arată în sentință, care nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.