Cristina Iliescu, elevă a Colegiului Național „Unirea” din Focșani, a reușit să obțină marele premiu în cadrul celei de-a XV-a ediții a Festivalului – Concurs Național de proză scurtă „Gib. I. Mihăescu” ce s-a desfășurat în localitatea vâlceană Drăgășani. Din juriu au făcut parte profesoara Elena Stoica, director al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, alături de coordonatorul de proiect, profesoara Mihaela Deaconu și președintele juriului, lector universitar doctor Doru Moțoc. Cea care i-a îndrumat pașii Cristinei în obținerea acestui important premiu a fost profesorul doctor Cristina Chiriac.
Cristina scrie rubrica „Lecția de adolescență” la „Monitorul de Vrancea”.