Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

GALERIE FOTO: Preotul vrâncean Sorin-Ștefan Buzatu, tatăl a trei copii, a fost înmormântat. Slujba de prohodire a fost săvârșită de ÎPS Ciprian

Prohodirea preotului vrâncean Sorin-Ștefan Buzatu

          Părintele Sorin-Ștefan Buzatu, paroh al Parohiei vrâncene Măicănești, a fost înmormântat marți, 16 aprilie 2024, după oficierea Sfintei Liturghii, în biserica unde a slujit în ultimii 16 ani. Slujba de prohodire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au aflat pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, pr. Aurel Boțan, protopop al Protoieriei Focșani I, pr. Oscar Frunză, protopop al Protoieriei Focșani II, precum și alți clerici din Eparhie.

          La rugăciunea pentru sufletul celui răposat au participat, alături de membrii familiei îndoliate, enoriași și credincioși care l-au apreciat și au dorit să îi aducă un ultim omagiu. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a dat răspunsurile la strană. În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a scos în evidență greutatea acceptării de către noi a faptului că oamenii pot pleca prea devreme din această lume, dar și calitățile de bun gospodar, slujitor și prieten ale părintelui Sorin-Ștefan.

          „Raportându-ne la modul nostru de înțelegere a acestei vieți pământești și chiar la cuvintele Psalmistului, care spune că zilele omului sunt 70 de ani, iar ale celui care s-a străduit să fie un om cumpătat, și de 80 de ani, pe când ce este peste 80 de ani înseamnă osteneală și durere (cf. Psalmul 89, 10-11), suntem obișnuiți să credem că la astfel de vârste târzii este firesc să plece un om din lumea aceasta. Dar iată că viața ne pune înainte multe situații cu semeni de-ai noștri care pleacă la vârste deloc înaintate: din pruncie, copilărie, tinerețe sau la o maturitate relativ timpurie, ca în cazul părintelui Sorin-Ștefan, la vârsta de doar 40 de ani, lăsând îndurerată în urmă pe soția sa, nevoită acum să poarte singură de grijă celor trei copii cu care i-a binecuvântat Dumnezeu în frumoasa lor căsnicie. În cei aproximativ 19 ani de la hirotonie, părintele s-a îngrijit deopotrivă de familia sa restrânsă, dar și de cea extinsă, a credincioșilor pe care i-a păstorit cu multă dragoste și care, la rândul lor, l-au iubit, dovadă fiind numărul mare al enoriașilor care au venit astăzi să își ia adio de la părintele lor duhovnicesc”, a menționat Înaltpreasfinția Sa.

          Preotul Sorin-Ștefan Buzatu s-a născut la data de 17 decembrie 1983, în localitatea Gologanu din județul Vrancea, fiind primul dintre cei doi copii ai familiei. A fost elev al Seminarului Teologic Liceal Monahal de la Mănăstirea Ciolanu, pe care l-a absolvit în anul 2003, apoi a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, specializarea Teologie Pastorală. S-a căsătorit la data de 11 septembrie 2005, cu domnișoara Brândușa Popa, absolventă de Psihologie, Dumnezeu binecuvântându-i cu două fete și un băiat. A fost hirotonit preot în anul 2005, pe seama Parohiei buzoiene Vintileanca, iar în 2008 a fost transferat la Parohia vrânceană Măicănești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?