Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Contribuţia la sănătate de 10% va fi reţinută în cazul concediilor medicale pentru carantină şi reducerea duratei de lucru

          Contribuţia la sănătate de 10% va fi percepută în cazul concediilor medicale acordate pentru boli obişnuite, carantină şi reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin. Guvernul a adoptat în şedinţa de joi o ordonanţă de urgenţă care aduce clarificări privind categoriile de concedii medicale pentru care nu va fi percepută contribuţia la sănătate (CASS). Astfel, vor fi scutite de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate indemnizaţiile de concediu medical la care au dreptul persoanele care se afla în concediu pentru maternitate, îngrijirea copilului bolnav, risc maternal, îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, pentru boli oncologice (neoplazii), HIV/SIDA, TBC, afecţiuni cardiovasculare, arsuri grave (marii arşi), urgenţe medico-chirurgicale etc. „Ordonanţa care instituie tichete electronice pentru susţinerea mamelor şi a nou născuţilor în primele trei luni de viaţă ale copiilor, prin care se alocă 2.000 de lei pentru trusoul nou-născutului, a fost rediscutată astăzi, în Guvern (…) pentru a se completa şi clarifica partea cu instituirea plăţii contribuţiei asigurărilor de sănătate de 10%, aferente anumitor concedii medicale”, a precizat Mihai Constantin.

Astfel, categoriile care vor plăti CASS pentru concedii medicale, după intrarea în vigoare a ordonanţei, sunt cele din grupa 01 (Boală obişnuită), cod 07 (Carantină) şi cod 10 (Reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru, pe perioada recuperării, în urma unei afecţiuni). Totodată, datele CNAS pentru primul trimestru al acestui an, aferente codului 01 (Boală obişnuită), indică faptul că au fost acordate 425.791 de concedii medicale.

          Premierul PSD Marcel Ciolacu a declarat joi că se va percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, al celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru. „Am decis pentru a treia oară să reanalizăm subiectul concediilor medicale, ca să putem corecta tot ce ne-a fost semnalat. Astfel, se percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, al celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru. În rest, toate celelalte indemnizaţii de concediu medical sunt scutite de CASS. Indiferent că e vorba de concediu medical prenatal, pentru îngrijirea copilului bolnav, afecţiuni oncologice sau pentru boli grave ori cronice. Cu alte cuvinte, cei care sunt într-o astfel de situaţie şi au concediu medical vor avea şi venituri mai mari cu valoarea CASS-ului, respectiv cu 10%”, a explicat prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?