Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Inspecția Muncii Vrancea: 35 de neconformităţi la 34 de angajatori din centre comerciale, domeniul comerț cu amănuntul

COMUNICAT DE PRESĂ, 20.03.2024:

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a desfășurat în perioada 11.03 – 15.03.2024, Campania naţională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor de muncă de către angajatorii care desfășoară activitatea în centre comerciale în domeniul comerț cu amănuntul – cod CAEN 47.

Obiectivele generale campaniei au fost următoarele:

–   identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relațiile de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie;

–  creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă;

–  eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate, și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Pe parcursul desfășurării campaniei au fost controlați 34 angajatori ce desfășoară activitate în domeniile enumerate anterior. Au fost constatate 35 de neconformităţi față de prevederile legale fiind dispuse măsuri de intrare în legalitate. În baza neconformităților constatate inspectorii de muncă au aplicat 9 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7500 de lei. În urma acțiunilor de control efectuate nu au fost identificate persoane care desfășurau muncă nedeclarată, acest lucru constituind o dovadă a atingerii obiecivelor acțunilor anterioare de control și îndrumare.

Dintre neconformităţile constatate remarcăm următoarele: neevidențierea, în mod real, în foile colective de prezență, a tuturor orelor de muncă prestate de către salariați; necompensarea muncii suplimentare cu ore libere plătite sau cu spor la salariu; neacordarea repausului săptămânal conform dispozițiilor Codului Muncii; neîntocmirea regulamentului intern, necompensarea muncii efectuate în zilele de sărbători legale în următoarele 30 de zile.

Majoritatea neconformităţilor constatate au fost remediate în timpul controlului, pentru celelalte dispunându-se măsuri cu termene stricte de realizare urmând ca în perioada următoare inspectorii de muncă să verifice modul de realizare a măsurilor dispuse.

Inspector șef                                                                             Inspector șef adjunct RM

Botezatu Eliza                                                                                       Ciocan Sebastian

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?