Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani, modernizat printr-un proiect european finanțat prin PNRR

Facebook Cristi Valentin Misăilă:

Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani va fi modernizat printr-un proiect european finanțat prin PNRR în valoare de peste 3,2 milioane lei. Banii europeni vor fi folosiți pentru instalarea de panouri fotovoltaice, realizarea unei stații de încărcare pentru mașini electrice, achiziția unui tractor electric, modernizarea a trei laboratoare de specialitate, asigurarea de dotări pentru cantină.

Prin investițiile pe care le realizăm aici ne asigurăm că oferim cele mai bune condiții educaționale pentru elevii acestui colegiu prestigios din Municipiul Focșani. Sunt motive pentru care trebuie felicitat directorul Nicolaie Coman și conducerea acestui colegiu care ne arată cum trebuie gospodărită o unitate de învățământ. Am discutat despre acest proiect dar și despre celelalte investiții din orașul nostru la întâlnirea cu elevii din clasele a XII-a de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”.

Mă bucur că elevii au fost interesați și au cerut explicații atât despre proiectele pe care le derulăm pentru resistematizarea infrastructurii dar și referitor la alte investiții, precum reabilitarea și modernizare a Cinematografului „Unirea”. Acesta va fi dotat cu cel mai modern sistem digital cinema, cu tehnologie 3D dar și cu sistem performant de sonorizare 7.1. Vrem ca cinematograful „Unirea” să fie una din cele mai moderne săli de cinema din Regiunea Sud-Est și să fie utilizat inclusiv pentru spectacolele și acțiunile educative ale elevilor de la școlile și liceele din orașul nostru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?