Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

VIDEO: Odobești. A fost montat DOM-ul observatorului astronomic

Primăria Odobești construiește cel mai modern observator astronomic din România, în cadrul proiectului de investiții „Construire observator astronomic în orașul Odobești”. Valoarea investiției este de aproximativ 3 milioane de euro. Deja construcția se află în fază avansată, iar marți a fost montat și DOM-ul (cupola cu fantă prin care se instalează telescopul-n.r.).

„DOM-ul observatorului astronomic a fost montat, cu pași siguri ne îndreptăm spre realizarea unui obiectiv unic în județul nostru. Trăiești, iubești și crești în Odobești“, a scris primarul Daniel Nicolaș pe pagina sa de facebook.

Primarul Daniel Nicolaș spune că prin realizarea acestui proiect, orașul Odobești se va plasa pe harta turistică a orașelor din România în care se petrece cu adervărat ceva, unde ai posibilitatea să transformi o plimbare într-un mod plăcut de petrecere a timpului liber. Totodată, în Odobești se lucrează și la construirea unui Planetariu care va fi amplasat pe locul fostei Grădini de Vară și care va utiliza tehnologie disponibilă, 8K 3D. Acesta va fi unic in România și al 4-lea în Europa.

„Observatorul se construiește în nordul orașului, pe un teren de aproximativ 300 de metri pătrați şi face parte dintr-un proiect integrat care prevede construcţia mai multor obiective ca asfaltarea străzilor Ștefan cel Mare, Manea Baiatu, Frații Pamfil și Dumitru Velniță din Cartierul Satu Nou, modernizarea Parcului Gării și construirea unei noi aripi a Liceului Teoretic“, a afirmat primarul Daniel Nicolaș.

Clădirea va fi dotată cu aparatură de înaltă performanţă pentru desfăşurarea unor activităţi recreative şi educaţionale la standarde ridicate, în acest sens fiind încheiate acorduri cu universităţi din ţară şi din străinătate și fiind prevăzută înființarea unei tabere de astronomie, pe dealurile Odobeștiului. „Împreună cu Observatorul astronomic, zona de agrement din Cartierul Sturza, Parcul Sf. Ilie, Parcul Gării, terenurile de sport, stadioanele și zonele de fitness, Planetariul și plaja artificială vor transforma Odobeștiul într-o zonă cu potențial turistic ridicat, într-un oraș frecventabil și atractiv în care nivelul de trai al populației va crește cu fiecare zi”, a mai spus primarul Daniel Nicolaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?