Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Cea mai caldă zi de martie a fost înregistrată în România în 1952, la Odobeşti – 32,8 grade Celsius; la Focșani au fost „doar” 29,9 grade

Cea mai caldă zi de martie a fost înregistrată în România în anul 1952 când pe 30 martie, la Odobeşti, temperatura aerului a urcat la 32,8 grade Celsius, arată caracterizarea climatică publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie. La polul opus, cel mai frig a fost în data de 11 martie 2005, la staţia meteorologică Obârşia Lotrului, unde s-au înregistrat -33 grade C.

Potrivit ANM, sfârşitul lunii martie 1952 a fost foarte cald, în aceeaşi zi de 30 martie, înregistrându-se maxime absolute în ţară de peste 25 grade C (31,2 grade C la Medgidia; 30,6 grade C la Sibiu; 30,5 grade C la Griviţa; 30,4 grade C la Constanţa; 30,1 grade C la Cernavodă; 29,9 grade C la Focşani şi Boiţa). La Bucureşti, maxima absolută este de 29 grade C, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în data de 30 martie 1947. În aceeaşi zi, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret s-a înregistrat maxima absolută de 28,8 grade C. La staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, temperatura maximă absolută a lunii martie este de 27,2 grade C, înregistrată în data de 31 martie 1951.

În topul anilor cu cele mai calde luni martie se află 1989, 1990, 2001, 2014, 2017 şi 2019. Cât priveşte minimele de temperatură, în anul 2005, mai ales în zilele de 1 şi 2 martie, s-au înregistrat temperaturi minime absolute ale lunii martie, majoritatea sub -18 grade C, la 24 staţii meteorologice (-31,7 grade C la Bâlea Lac, -27,6 grade C la Stâna de Vale, -26,6 grade C la Sf. Gheorghe Munte). Temperaturi minime foarte scăzute s-au mai înregistrat şi în alţi ani, cum ar fi 1987, 1985 sau 1952. Anul 1987 s-a remarcat prin numărul mare de staţii meteorologice, 95, la care au fost înregistrate temperaturi minime absolute ale respectivelor staţii, cu precădere în perioada 3-5 martie, valorile fiind sub -15 şC (-30 grade C la Poiana Stampei, -29,6 grade C la Vf. Omu). La Bucureşti, minima absolută a lunii martie este -21,7 grade C, înregistrată în data de 1 martie 2018, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. În aceeaşi zi a fost înregistrată şi minima absolută la Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Filaret, -19,7 grade C, respectiv -15,9 grade C. În topul anilor cu cele mai reci luni martie se regăsesc 1962, 1963, 1969, 1987 sau 1996.

Potrivit meteorologilor, prima lună calendaristică de primăvară este caracterizată, în general, printr-o vreme deosebit de schimbătoare, zilele reci şi umede alternând cu cele calde şi însorite. Această alternanţă se produce datorită modificărilor ce survin în circulaţia aerului deasupra sud-estului Europei şi totodată datorită retragerii dorsalei Anticiclonului Est-European spre răsărit, ceea ce favorizează pătrunderea aerul mai cald şi mai umed (originar din bazinul Mediteranei sau din zona oceanului Atlantic) pe teritoriul ţării noastre. Ca o consecinţă a acestor schimbări în distribuţia centrilor barici de pe continentul european, temperatura medie lunară înregistrează un salt evident faţă de luna februarie. Excepţie fac unele zone restrânse din depresiunile intramontane, aflate în estul Transilvaniei, unde mediile de temperatură se menţin scăzute, ajungând până la -1 grad C. (…) În topul anilor cu cele mai ploioase luni martie se află 1962, 1988, 2006, 2013, 2018 iar printre anii cu cele mai secetoase luni martie se regăsesc 1972, 1974, 1985, 1990, 2012 şi 2022.

 

Sursa foto: Beesmurf – https://pixabay.com/ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?