Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERIE FOTO: Mai mulți primari vrânceni, premiați cu diplome de excelență și trofee. ACoR Vrancea a primit ”Colanul de aur”

Filiala Vrancea a Asociației Comunelor din România (ACoR), condusă de Fănică Popa, primarul comunei Bolotești, a fost premiată pentru rezultatele obținute, cu distincția ”Colanul de aur”. Primarul Fănică Popa a primit distincția de la ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Ioan Veștea. Premiul a fost acordat în cadrul Adunării Generale a ACoR, desfășurată la București în perioada 11 – 14 februarie, unde a participat și o delegație de 21de primari din Vrancea, condusă de președintele Fănică Popa, primarul comunei Bolotești. ACoR Vrancea s-a clasat pentru a cincea oară pe primul loc la nivel național și a primit ”Colanul de Aur”, prin care este recompensată activitatea filialelor județene cu cele mai bune rezultate în anul precedent în ceea ce privește mobilizarea membrilor, desfășurarea activităților la nivel județean și plata cotizației anuale către ACoR.

Tot în cadrul acestei manifestări, primarii vrânceni ai localităților vrâncene  au primit diplome de excelență și trofee. Astfel, trofeul „Primar de 3 stele“ a fost oferit primarilor cu trei mandate, respectiv: primarul Comunei Boghești, Sandu Aur, primarul comunei Biliești, Vasile Chirilă, primarul comunei Vânători, Ionel Lupu,  primarul comunei Vâreșcoiu, Viorel Mîrza, primarul comunei Valea Sării, Valentin Marcu, primarul comunei Vulturu, Nicușor Păcuraru, primarul comunei Dumbrăveni, Valentin Tîlvăr.

De asemenea, primarului comunei Spulber, Sorinel Vulcan, i s-a fost oferit o distincție pentru contribuția importantă la viața culturală: Ordinul de merit și trofeul „Nicolae SABĂU” ediția a XVII-a, în semn de apreciere deosebită pentru activitatea depusă ca promotor al valorilor și civilizației tradiționale din mediul rural. Ansamblul Buciumașii și Ansamblul Spulberașii au făcut „ca munca, dăruirea și performanța să fie un mod de viață iar cultura să pună la loc de cinste comuna Spulber”, a precizat primarul. “Indiferent de obstacole, Primăria și Consiliul Local vor susține și promova necontenit cultura, ca mod de viață în comuna Spulber! Felicitări tuturor!”, a mai arătat Sorinel Vulcan.

 

,,Manifest“ împotriva comasării și a desființării unui număr mare de comune

Pe parcursul celor trei zile au fost organizate mai multe evenimente. Unul dintre acestea a vizat soarta satului românesc, intitulată „Șezătoarea satului în capitala statului”. În cadrul acestei dezbateri au susținut prelegeri reprezentanți ai vieții culturale românești: maestrul Dorel Vișan, maestrul Dan Puric. „Șezătoarea” s-a finalizat cu lansarea ,,Manifestului“ Asociației Comunelor din România și al Asociației Stabilitate, Armonie, Tradiții – „Soarta satului românesc: împotriva desființării sau comasării abuzive a comunelor”. În cuprinsul manifestului este precizat că ACoR și și Asociația Stabilitate, Armonie și Tradiții nu sunt de acord cu comasarea sau desființarea unui număr ridicat de comune, ca așa-zisă soluție pentru însănătoșirea finanțelor publice și dezvoltarea României.

          „Considerăm că ideea și mesajele privind comasarea sau desființarea unui număr ridicat de comune sunt vădit tendențioase, nelegale, lipsite de fundamentare și de cele mai multe ori, chiar de date financiare. Totodată, sunt și imorale prin scopul propus, în raport cu mijloacele propagandistice utilizate. Împotriva propunerii de comasare sau desființare a unui număr ridicat de comune vom aduce numeroase argumente bazate pe date financiare și demografice, legislație internă și convenții internaționale la care România este parte, precum și argumente de ordin administrativ, istoric și cultural“, se arată în manifest.

La manifestări a participat și premierul Marcel Ciolacu, însoțit de miniștrii: Marian Neacșu, viceprim-ministru, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Ioan Boloș, ministrul Finanțelor, Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Florin-Ionuț Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis primarilor de comune că dorește un parteneriat real cu administrația locală și că satul românesc nu poate fi dezvoltat decât împreună. De asemenea, a transmis rugămintea ca Asociația Comunelor din România să întocmească o listă de 5-10 cele mai importante probleme ale mediului rural pentru care administrația centrală, în parteneriat cu administrația locală, să încerce să identifice soluții.

În perioada 11 – 14 februarie 2024 a avut loc cea de-a 27-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) în Bucureşti, la Hotelul JW Marriot. La acest eveniment au participat primari din peste 350 de comune membre ale ACoR, demnitari de rang înalt din România şi reprezentanţi ai asociaţiilor autorităţilor locale din alte ţări, precum Republica Moldova, Republica Franceză, Regatul Belgiei, Republica Federală Germania şi Republica Polonă. Adunarea generală a ACoR „a oferit cadrul adecvat pentru a analiza şi a dezbate, împreună cu reprezentanţii administraţiei publice centrale, aspectele problematice cu care se confruntă comunele din România şi, implicit, autorităţile administraţiei publice locale ale acestora, în contextul unor sincope în procesul de descentralizare, precum şi a unei accentuate diminuări a capacităţii administrative”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?