Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Creştinii romano-catolici încep, astăzi, Postul Paştelui

Creştinii romano-catolici încep, astăzi, Postul Paştelui sau Postul Mare. „Miercuri, 14 februarie, Miercurea Cenuşii (post şi abstinenţă) începem timpul Postului Mare, timp de pregătire pentru Solemnitatea Învierii Domnului”, transmite marţi Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. Cu acest prilej, Episcopul Auxiliar de Bucureşti, Cornel Damian, va prezida Sf. Liturghie de la ora 18.30 în Catedrala Sf. Iosif. Sfintele Liturghii la Catedrala Sf. Iosif se celebrează la orele: 7,00; 9,00; 17,00 şi 18.30, în timp ce Calea Sfintei Cruci se celebrează la ora 18,00 în fiecare zi de miercuri, vineri şi duminică din Postul Mare. „În cadrul Sfintelor Liturghii se va impune pe cap cenuşă în semn de pocăinţă”, mai precizează sursa citată.

 

***

Prima zi de post la creştinii romano-catolici este întotdeauna într-o zi de miercuri, aceasta fiind denumită Miercurea Cenuşii. Potrivit www.credinta-catolica.ro, postul propriu-zis permite numai o masă pe zi până la saturare, îngăduind să se ia puţină hrană dimineaţa şi seara. Sunt obligaţi la legea postului toţi cei care au împlinit 21 de ani până la cei de 60 de ani. Întreaga perioadă a Postului Mare este un timp de penitenţă, în această perioadă atitudinea şi comportamentul creştinului trebuind să fie marcate de o formă de renunţare la sine.

În acest an, Postul Paştelui la creştinii romano-catolici începe pe 14 februarie, în timp ce creştinii ortodocşi încep Postul Paştelui pe 18 martie. Totodată, Paştele Catolic va fi sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox pe 5 mai. Doi ani la rând, în 2010 şi 2011, dar şi în 2014 şi 2017, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, de evanghelici şi reformaţi, de cultele neoprotestante. Următorul an când Învierea Domnului va fi sărbătorită în comun va fi în 2025 – la 20 aprilie. Cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Paştele, comemorează Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, după răstignirea Sa din Vinerea Mare.

 

***

Timpul liturgic al Postului Mare are menirea de a ne pregăti pentru celebrarea celei mai importante sărbători a credinţei noastre – Învierea Domnului, transmite Arhiepiscopul Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, Aurel Percă, într-un mesaj prilejuit de începerea, miercuri, a Postului Paştelui. „Împreună cu întreaga Biserică, intrăm din nou în timpul liturgic al Postului Mare, care are menirea de a ne pregăti pentru celebrarea celei mai importante sărbători a credinţei noastre – Învierea Domnului. În trăirea acestui timp suntem însoţiţi de îndemnul din Mesajul Papei Francisc pentru Postul Mare din acest an: „Prin deşert, Dumnezeu ne conduce la libertate”. Începem din nou o călătorie în Postul Mare, care ne conduce spre marea celebrare a Misterului pascal, adică patima, moartea şi Învierea glorioasă a Domnului nostru Isus Cristos: o călătorie care ne oferă, fără îndoială, o nouă ocazie de a ne pregăti din punct de vedere spiritual, profitând de toate mijloacele pe care Biserica noastră, Mamă şi Învăţătoare, ne invită să le folosim pentru binele nostru spiritual”, afirmă ÎPS Percă.

Arhiepiscopul invită la parcurgerea timpul Postului Mare ca un „drum care ne conduce la libertate”. „Vă invit, dragi fraţi şi surori în Cristos şi toate comunităţile din Arhidieceza noastră, împreună cu Sfântul Părinte Papa Francisc în Mesajul său, să trăiţi timpul Postului Mare ‘ca un timp de convertire şi timp de libertate’, să parcurgeţi timpul Postului Mare ca un „drum care ne conduce la libertate”. Vă invit să trăiţi Postul Mare şi Paştele cu semne clare de pocăinţă şi convertire.Vă invit să căutaţi adevărul despre greşelile şi păcatele personale, să-i primiţi şi să-i însoţiţi pe cei care suferă cel mai mult. Vă invit să purtaţi propria cruce şi să-i ajutaţi pe aproapele să-şi poarte crucea cu dragoste. Vă invit să vă rugaţi personal, în familie şi în comunitate, pentru convertirea păcătoşilor. Vă invit să căutaţi cu sinceritate sfinţenia vieţii, singurul mijloc pe care îl avem pentru a crea o umanitate mai fericită şi pentru a transmite lumii bucuria de a crede în Isus Înviat”, a mai transmis Arhiepiscop Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, Aurel Percă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?