Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

VIDEO: Sanremo 2024/ Angelina Mango câştigă Festivalul cu piesa La noia (Plictiseala)

Tânăra cântăreaţă italiană Angelina Mango (22 de ani) a câştigat cea de-a 74-a ediţie a concursului Sanremo cu piesa La Noia (Plictiseala) la finalul galei transmise în direct sâmbătă seara de la emblematicul Teatru Ariston din Sanremo, Liguria. Ea este prima femeie care reuşeşte acest lucru în ultimul deceniu. Alături de ea, dintre cei treizeci de artişti şi grupuri din concurs, finaliştii au fost Geolier, cu piesa sa napoletană I p’me, tu p’te, şi deja consacrata Annalisa cu Sinceramente. Angelina Mango are opţiunea de a reprezenta Italia la concursul Eurovision 2024. În cazul în care aceasta refuză, radiodifuzorul italian RAI va alege reprezentantul Italiei la Malmo, Suedia. Decizia va fi anunţată în cadrul conferinţei de presă de duminică după-amiază.

În acest an, numărul melodiilor participante a crescut de la 28 la 30. În seara de deschidere de marţi 6 februarie, toate cele 30 de cântece au fost interpretate pentru prima dată. La spectacolele de miercuri şi joi seara, 15 dintre cântece au fost interpretate pentru a doua oară în fiecare spectacol. Vineri seară, cei 30 de artişti au cântat în duet cu alte trupe.

În timp ce festivalul se desfăşura pe parcursul săptămânii, erau votate şi melodiile. Marţi seara, toate cele 30 de melodii au fost votate de un juriu format din membri ai presei. Apoi, miercuri şi joi, a avut loc o nouă votare a celor 30 de melodii prin votul publicului şi un alt vot al juriului, de data aceasta format din radiodifuzori. Sâmbătă seara, publicul a votat din nou cele 30 de melodii. Voturile publicului de sâmbătă seara au fost adăugate la toate scorurile acordate pe parcursul săptămânii şi s-a stabilit un nou clasament. Acest clasament a prezentat un Top 5 al melodiilor anului. Apoi, toate aceste 5 melodii cu punctaj maxim au fost interpretate din nou, iar votul a fost resetat la zero şi redeschis. Câştigătorul a fost apoi decis prin votul publicului (34%), votul juriului de radiodifuzori (33%) şi votul juriului de membri ai presei (33%).

Acest eveniment muzical emblematic, fondat în 1951, a încheiat o ediţie cu audienţe record, depăşind în fiecare zi 60 % din cota de ecran şi încununând cei cinci ani în care a fost organizat de regizorul şi prezentatorul Amadeus, care s-a aflat pentru ultima dată pe scena festivalului, scrie EFE. Co-prezentator a fost Rosario Fiorello. Printre artiştii invitaţi în ultima seară de concurs s-au numărat Roberto Bolle, Tananai, Tedua şi Gigliola Cinquetti, care a cântat melodia ei câştigătoare a concursului Eurovision Song Contest 1964 (şi, de asemenea, melodia câştigătoare a Sanremo 1964) Non Ho L’Eta.

Ca în fiecare an, concursul a fost în centrul dezbaterilor publice încă de marţea trecută, cu omagii, recitaluri mai mult sau mai puţin memorabile şi, bineînţeles, controverse ocazionale. Cea mai notabilă dintre acestea l-a avut în centru pe actorul american John Travolta, care a venit la Sanremo în calitate de invitat şi a fost încurajat miercuri să danseze pe melodia ”O răţuşcă stă pe lac”, vizibil iritat, în mijlocul unor dansatori îmbrăcaţi ca nişte pui uriaşi. Travolta a prezentat mai întâi mişcările dansurilor sale emblematice de pe marele ecran, înainte ca prezentatorii Amadeus şi Fiorello să-l scoată în faţa Teatrului Ariston şi să-l înveţe Ballo del Qua Qua, aşa cum este cunoscut dansul în italiană. Fanii lui Travolta şi-au exprimat furia pe reţelele de socializare cu privire la modul în care actorul ar fi fost umilit şi stânjenit, relatează ANSA. ”Dacă lui Travolta nu i-a plăcut, nu e vina mea. A fost avertizat, nu l-a forţat nimeni”, s-a apărat Amadeus, citat de AFP. La finalul secvenţei, care a stârnit ilaritate pe reţelele de socializare, Travolta a refuzat să semneze un acord care să autorizeze redifuzarea imaginilor, potrivit postului public de televiziune Rai1. Videoclipul a fost între timp eliminat de pe site-ul televiziunii, dar a devenit viral pe platformele de streaming.

O altă temă de controversă legată de actorul american a fost presupusa plasare neautorizată de produse în timpul prestaţiei sale. Starul în vârstă de 71 de ani din „Saturday Night Fever”, „Grease” şi „Pulp Fiction” a apărut pe scena Teatrului Ariston purtând pantofi sport de marcă italiană, al cărei logo nu a fost pixelat, în timpul transmisiunii festivalului, urmărit în fiecare an în direct de zeci de milioane de telespectatori. Contractul pentru participarea lui Travolta la festival nu permitea nicio formă de publicitate directă sau indirectă care să nu fie autorizată în scris, a precizat Rai.

Concursul a avut loc pe fondul protestelor fermierilor italieni faţă de criza din sectorul lor, iar cererile lor au fost citite pe scena Teatrului Ariston de către Amadeus, dar nu au fost invitaţi pe scenă.

 

Foto: (c) ETTORE FERRARI/EPA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?