Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Amendă și lemn confiscat în urma unei acțiuni a polițiștilor vrânceni

IPJ Vrancea: Material lemnos confiscat de polițiști

În perioada 25 – 26 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focșani, au efectuat un control pe linia respectării prevederilor specifice domeniului silvicultură, la depozitele de materiale lemnoase aparținând unei societăți comerciale.

În urma comparării stocurilor faptice identificate, cu cele scriptice furnizate de sistemul informatic SUMAL 2.0, s-a stabilit că operatorul economic a depozitat în incinta unui depozit din localitatea Butucoasa, cantitatea de 15,35 mc lemn de foc specia fag, fără proveniență legală și nu a deținut cantitatea totală de 16,48 mc lemn de foc, în incinta unui depozit din localitatea Odobești, încălcând astfel prevederilor Normelor H.G. nr. 497/2020.

Polițiștii au sancționat societatea comercială cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 Rep, fiind dispuse totodată măsuri complementare de confiscare faptică/ valorică a cantității de 31,83 mc lemn de foc, în valoare de peste 7.200 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?