Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Infringement împotriva României şi altor 16 state UE pentru netranspunerea directivei privind imigranţii calificaţi

Comisia Europeană a deschis joi o procedură de infringement împotriva a 17 state membre ale UE, printre care şi România, pentru netranspunerea în legislaţiile naţionale a directivei pentru atragerea pe piaţa muncii a imigranţilor înalt calificaţi din afara UE, relatează agenţia EFE. Data limită pentru transpunerea directivei a fost 18 noiembrie 2023, prin urmare Bruxellesul a transmis o scrisoare în care le cere explicaţii celor 17 ţări, respectiv Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Lituania, Letonia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania şi Suedia.

Guvernele acestora au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde scrisorii şi a transpune directiva în legislaţia lor naţională, în caz contrar vor primi un aviz motivat, a doua etapă a procedurii, ultima etapă fiind sesizarea Curţii de Justiţie a UE. Reglementarea, cunoscută sub numele de „Directiva asupra Cărţii Albastre UE”, stabileşte condiţiile de intrare şi rezidenţă pentru cetăţenii din statele terţe înalt calificaţi care vin să se stabilească şi să muncească într-una dintre ţările UE. Directiva introduce norme mai eficiente pentru atragerea lucrătorilor înalt calificaţi în UE şi care includ condiţii de admisie mai flexibile, drepturi suplimentare şi posibilitatea de a se deplasa mai uşor între statele UE pentru găsirea unui loc de muncă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?