Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Bărbat din Garoafa, depistat la volan pe DN2 E85 sub influența substanțelor psihoactive

IPJ Vrancea: Nu conduceți vehiculele sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise!

Sâmbătă, 13 ianuarie, ora 10.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au oprit în trafic un  autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Focșani. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Tot sâmbătă, ora 13.10, polițiștii rutieri din Adjud au oprit în trafic un  autoturism condus de un bărbat, de 46 de ani, din comuna Ruginești, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. La ora 22.19, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au depistat un bărbat, de 46 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară în satul Valea Beciului din comuna Slobozia Bradului, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital unde i s-au recolatat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Duminică,  14 ianuarie, ora 05.21, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au depistat un bărbat, de 28 de ani, din comuna Vintileasca, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 205 D, în comuna Năruja, deși se afla sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

La ora 12.00, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Garoafa, pe Drumul Național 2 E85 Garoafa.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea „de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”.

La ora 20.13, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Cotești, în timp ce conducea un autoturism în  municipiul Focșani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cel în cauză fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea „de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”.

Au fost eliminate riscurile rutiere asociate unor accidente grave și au fost dispuse măsurile procedurale prin unitatea de parchet competentă. Polițiștii vrânceni atrag încă o dată atenția asupra pericolelor conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise și fac apel la toți șoferii să conștientizeze efectele unor astfel de comportamente iresponsabile!

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?