Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Atenţionare de călătorie MAE: Franţa – Cod roşu de alertă privind ciclonul „Belal” în Insula Reunion

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Insula Reunion – Republica Franceză că Meteo France a publicat o avertizare meteorologică de Cod roşu privind trecerea ciclonului „Belal” în Insula Reunion din Oceanul Indian, teritoriu francez de peste mări, până în dimineaţa zilei de marţi. Luni, la ora locală 6.00, a fost prevăzută o avertizare meteorologică de Cod violet de ciclon (cel mai înalt nivel de alertă).

Prefectul departamentului face apel la întreaga populaţie să se pregătească pentru izolare şi să respecte măsurile şi instrucţiunile comunicate de autorităţi. Cetăţenii români se pot informa despre evoluţia situaţiei din zonă şi despre măsurile care se impun în astfel de situaţii pe site-ul Prefecturii insulei Reunion: www.reunion.gouv.fr. MAE informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de urgenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel: Consulatul General al României la Paris: +33680713729; Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164; Consulatul General al României la Lyon: +33643627736; Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet paris.mae.ro, cgparis.mae.ro, lyon.mae.ro, marsilia.mae.ro, strasbourg.mae.ro, www.mae.ro, şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?