Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Femei din mai multe județe, inclusiv Vrancea, incluse în proiecte de depistare precoce a cancerului de col uterin și sân

Este absolut obligatoriu ca screeningul să facă parte din activitatea oricărui institut oncologic şi chiar din activitatea normală a oricărui spital judeţean care are posibilităţile de depistare şi tratament oncologic, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, Adrian Pantazescu, medic chirurg la Institutul Regional de Oncologie (IRO) din Iaşi.

Acesta a subliniat că depistarea cât mai precoce a unei regiuni afectate oncologic este atât un beneficiu uman, dar şi financiar.

„De fapt, latura oncologică a patologiei umane iese din ce în ce mai mult în evidenţă, astăzi fiind pe locul 3-4 în ceea ce priveşte morbiditatea generală. Soluţia este foarte simplă: screeningul. Şi o spune cineva care a fost preocupat mai mult de latura curativă. Nu aş vrea să mai arăt vreodată imaginile cu cancerele de sân pe care le-am operat la începutul anilor ’90. Problema oncologică nu se poate rezuma numai la un proiect a cărui finalitate închide aspectul. De aceea, decidenţii sanitari locali, dar mai ales Ministerul Sănătăţii, trebuie să ia foarte serios ce înseamnă boală oncologică, ce înseamnă screening, ce înseamnă tratament, spitale, medicaţie atât curativă, cât şi preventivă. Problema oncologică este o problemă de siguranţă naţională. Un popor sănătos e un popor puternic, un popor bolnav nu există”, a spus dr Adrian Pantazescu.

Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei de închidere a proiectelor ONCOFEM şi ONCOPREV, în cadrul cărora femei din 12 judeţe au beneficiat, pe parcursul a trei ani, de investigaţii gratuite de depistare precoce, diagnostic şi tratament al cancerului de col uterin şi cancerului de sân.

În cadrul proiectului ONCOFEM, grupul ţintă a fost de 30.000 de femei cu vârste cuprinse între 50 şi 69 de ani, dintre care 16.000 aparţinând grupurilor vulnerabile din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Constanţa, Brăila, Tulcea, Buzău şi Vrancea.

Managerul de proiect, Mirela Cimpoi, a prezentat rezultatele proiectului de screening pentru cancerul de sân „ONCOFEM – Fii responsabilă de sănătatea ta!”, subliniind totodată că un program de screening pentru cancerul de sân extins la nivel naţional ar ajuta la depistarea bolii în stadii incipiente, ceea ce ar duce la eficientizarea tratamentului.

„Marea majoritate a beneficiarelor programului au declarat că nu au fost la medic în ultimii 10-15 ani”, a subliniat Mirela Cimpoi.

Medicii specialişti implicaţi în proiectul ONCOPREV derulat de IRO au declarat că şi-ar fi dorit o mai mare implicare din partea medicilor de familie. În cadrul proiectului au fost incluse şi testate aproape 35.000 de femei din şase judeţe, iar alte 165.000 au fost informate despre riscurile cancerului de col uterin.

„Scopul proiectului a fost de a crea un acces facil femeilor care nu au acces la sistemul de sănătate şi celor care nu au educaţie sanitară. Chiar dacă am întâmpinat dificultăţi privind derularea proiectului, am observat o scădere a vârstei la care se diagnostichează practic cancerul de col uterin. De aceea e important să continuăm acest screening, mai ales în cazul pacientelor neasigurate. Pe lângă faptul că am efectuat screeningul de prevenţie, am efectuat şi investigaţii suplimentare. În cadrul proiectului am efectuat 80 de colposcopii, iar la unele paciente, unele dintre ele neasigurate, s-au efectuat şi biopsii la nivelul colului. De asemenea, s-au efectuat şi proceduri ablative, în jur de 580. Au fost diagnosticate 77 de paciente cu leziuni canceroase la nivelul colului. Sperăm ca în continuare să beneficiem de un sprijin în continuarea screeningului de cancer de col uterin”, a declarat dr Flavius Iordache, managerul de proiect.

Managerul IRO Iaşi, ec. Mirela Grosu, a subliniat importanţa continuării screeningului gratuit şi prevenţiei mai ales în rândul persoanelor neasigurate medical.

„Nu ştim ce se va întâmpla cu activitatea de screening de la 1 ianuarie 2024, cel puţin la nivelul IRO Iaşi. Vom continua această activitate pentru persoanele asigurate medical, care au card de sănătate. Dar nu este important să ne adresăm doar acestei categorii de persoane. Important este să ne adresăm şi celor care nu beneficiază de asigurare medicală, celor care nu au capacitatea şi posibilitatea de a merge la un medic şi la o unitate de radiologie. Acolo unde informaţia merge mai greu, acolo putem merge noi cu unităţile mobile. Sperăm ca Ministerul Sănătăţii să ne includă în Programul Naţional de Screening de depistare a cancerului de col uterin şi de sân, astfel încât să beneficiem în continuare de finanţare”, a declarat ec. Mirela Grosu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?