Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Centrul de Permanență – Dispensar Sud Focșani împlinește un an de existență

Centrul de Permanență – Medicină de familie – Dispensar Sud Focșani împlinește, astăzi, un an de existență.

Inițial, echipa care a asigurat serviciile de permanență, la sediul situat în strada Revoluției nr. 12, a fost compusă din 7 medici de medicină generală/medicină de familie și 9 asistenți medicali. Din luna iulie 2023, aceasta s-a mărit și are momentan 10 medici și 15 asistenți. Echipa este coordonată de domnul doctor Flavius Cristian Pavelescu, medic primar medicină de familie.
Cu această ocazie, domnul doctor Pavelescu, medic coordonator al Centrului de permanență, a declarat: „Doresc să transmit multă sănătate, fericire, noroc și împliniri tuturor celor implicați și dedicați în deschiderea, organizarea și funcționarea acestui centru de permanență la împlinirea unui an de funcționare a acestui proiect deosebit ce ne-a adus pe toți împreună, cu bune și cu rele, cu greutăți (mai mari sau mai mici) sau cu zile senine, cu vorbe multe sau cu liniște, cu sacrificii personale sau profesionale, cu zâmbete sau cu grimase de tot felul!”.
Centrul de permanență deservește locuitorii municipiului Focșani și ai cartierului Mândrești, indiferent de zona în care aceștia locuiesc. Serviciile medicale în cadrul Centrului de permanență se acordă în regim de gardă, tuturor persoanelor care le solicită, indiferent de statutul de asigurat al acestora.

Programul de funcționare al centrului de permanență este următorul:
– în zilele lucrătoare din timpul săptămânii, de luni până vineri inclusiv, zilnic în intervalul orar 15:00 – 08:00 (a doua zi, dimineața);
– în zilele nelucrătoare, respectiv sâmbătă și duminică, precum și în zilele libere legal, centrul este deschis 24/24 ore, în intervalul orar 08:00 – 08:00 (a doua zi, dimineața).
*Numărul de telefon este 0727.391.371 și poate fi apelat doar în timpul programului de lucru al centrului de permanență.

Reamintim faptul că serviciile medicale acordate de personalul medical în cadrul Centrului de permanenţă Medicină de familie – Dispensar Sud Focșani, sunt următoarele:

a) asistenţă medicală în afecţiunile acute, subacute, acutizări ale unor boli cronice şi în urgenţele medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie/medicului de medicină generală, conform pregătirii curriculare şi a atestatelor obţinute în baza programelor de studii complementare;

b) administrarea de către asistentul medical a medicaţiei injectabile/perfuzabile necesare tratamentului recomandat de medicul de familie/medicul specialist, după caz, precum şi administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă, conform indicaţiei medicului din cadrul centrului de permanenţă;

c) eliberarea unei scrisori medicale, conform normelor de aplicare a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pe care pacientul o va prezenta în zilele următoare medicului său de familie pentru informare asupra diagnosticului şi tratamentului administrat în centrul de permanenţă;

d) prescripţie medicală;
e) îngrijiri post intervenţii chirurgicale de tipul suprimării firelor de sutură conform recomandărilor medicului specialist, efectuarea de pansamente şi schimbarea pansamentelor chirurgicale;

Primăria Municipiului Focșani mulțumește pe această cale tuturor instituțiilor implicate în continuitatea acestui proiect pentru cetățenii municipiului Focșani: Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vrancea, Direcția de Sănătate Publică Vrancea și, mai ales, echipei medicale (medici și asistenți) care asigură permanența în cadrul Centrului de permanență Medicină de familie – Dispensar Sud Focșani.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?