Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Consiliul Județean Vrancea pune accent pe importanța aerului curat: activități de informare și conștientizare în Panciu

Consiliul Județean Vrancea pune accent pe importanța aerului curat: Activități de informare și conștientizare în Panciu

Inițiative pentru sănătatea comunității: Monitorizarea calității aerului, educație în școli și informare în rândul administrației publice locale

Aerul curat este esențial pentru sănătatea noastră zilnică. Acesta furnizează oxigenul vital celulelor noastre, contribuind la funcționarea optimă a sistemului respirator și circulator. Fie că suntem în oraș, la țară sau în mijlocul naturii, calitatea aerului afectează modul în care ne simțim și sănătatea noastră pe termen lung. De aceea, grija legată de calitatea aerului pe care îl respirăm devine o prioritate în viața noastră de zi cu zi.

Consiliul Județean Vrancea derulează cu consecvență campanii de informare și conștientizare adresate tuturor categoriilor de persoane implicate în menținerea unui aer sănătos în județ. Campaniile vizează atât mediul urban, cu toate cele cinci orașe ale județului, cât și mediul rural, afectat și el de poluare.
Astfel, în anul 2022, Consiliul a luat inițiativa de a instala senzori performanți de monitorizare a calității aerului în fiecare dintre cele cinci orașe ale județului Vrancea, un demers menit să ofere comunității informații esențiale despre aerul pe care îl respiră zilnic.
În orașul Panciu a fost montat un echipament uRADMonitor City, în proximitatea Liceului Tehnologic Alexandru Ioan Cuza, care monitorizează zece parametri critici ai calității aerului, inclusiv particulele materiei, monoxidul de carbon, ozonul și dioxidul de sulf, oferind informații detaliate despre compoziția aerului. Pe platforma digitală www.aercuratvn.ro, pusă la dispoziție de Consiliul Județean, locuitorii din Panciu pot verifica în timp real indicatorii raportați de fiecare senzor și detalii despre calitatea aerului din zonă.
În 2023, eforturile Consiliului Județean Vrancea au continuat prin extinderea programului de conștientizare. Materiale informative sunt distribuite în școli, punând accent pe modul în care fiecare individ poate contribui la îmbunătățirea despre calitatea aerului. În plus, reprezentanții administrației publice locale, responsabili cu activitățile de mediu, au fost invitați să participe la un webinar dedicat, organizat de Consiliul Județean Vrancea. Scopul webinarului a fost prezentarea soluțiilor pe care administrațiille locale le pot accesa pentru menținerea calității aerului în oraș.

Cătălin Toma, Președintele Consiliului Județean Vrancea: „Ne dorim ca prin activitățile derulate de Consiliul Județean Vrancea an de an, să convingem cât mai mulți locuitori ai județului să se alieze pentru cauza unui mediu fără poluare și a unei comunități mai sănătoase!

Consiliul Județean Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?