Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Peste 4.000 de pompieri cu aproape 3.000 de mijloace tehnice, gata să intervină în sprijinul populației, în contextul avertizărilor meteorologice

Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice

La nivelul județelor aflate sub incidența codurilor de vreme severă, peste 4.000 de pompieri cu aproape 3.000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale, pentru preîntâmpinarea situațiilor care pot pune în pericol viața și bunurile.

Astfel, în contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizărilor privind producerea unor fenomene meteorologice periculoase determinate de precipitații abundente și viscol, care vizează mai multe județe din țară, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea operativă a unor eventuale situaţii de urgenţă.

Începând cu ora transmiterii avertizărilor, la nivelul IGSU și unităților din județele vizate de vremea neprielnică vor fi activate grupele operative şi suplimentate rezervele de personal, pentru optimizarea misiunilor de răspuns.

Potențialele misiuni de căutare-salvare a persoanelor pot fi optim acoperite cu *40 autovehicule şenilate, 71 autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM), 32 autofreze pentru deblocarea drumurilor, 919 autospeciale de intervenție la incendii și 360 autospeciale SMURD.*

Totodată, din ordinul inspectorului general al IGSU, general Dan-Paul Iamandi, în sprijinul forțelor locale de intervenție vor fi dislocate personal și tehnică din alte județe, după cum urmează:

❗ISU B-IF va asigura câte 1 autospecială pentru transport victime multiple la ISUJ Constanța și ISUJ Ialomița;

❗ Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență ( USISU) va asigura 1 șenilată în sprijinul ISU Constanța;

❗ ISU Galați va asigura 1 șenilată în sprijinul ISU Ialomița;

❗ISU Mureș va asigura 1 autospecială pentru transport victime multiple în sprijinul ISUJ Buzău.

De asemenea, inspectoratele pentru situații de urgență din țară vor reactualiza procedurile de comunicare și colaborare cu toate autorităţile locale competente, pentru asigurarea măsurilor de răspuns, astfel încât manevra de forte și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp. Printre măsurile dispuse se mai regăsesc verificarea și cunoașterea situației cu femeile gravide cu sarcina în 7-9 luni, a persoanelor are urmează tratamente de dializă sau alte afecțiuni, dar și situația privind spațiile destinate cazării temporare a persoanelor afectate, dacă va fi necesară evacuarea populaţiei.

Evoluția situației din teren este și va fi permanent monitorizată prin Centrul Operațional Național al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, astfel încât gestionarea situațiilor de urgență să fie realizată cu promptitudine.

Recomandări pentru populație

❗ Evitați să porniți la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;
❗ Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.);
❗ Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților;
❗ Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
❗ Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

COMUNICAT DE PRESĂ

foto cu rol de prezentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?