Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

„Caravana tinerilor implicați” poposește la Galați, pentru doi frați din Vrancea

Prin proiectul „CARAVANA TINERILOR IMPLICAȚI”, Centrul de Tineret Focșani – Direcția Județeană de Sport Vrancea, împreună cu Școala Postliceală Sanitară „Hippocrate”, Asociația Pentru Dezvoltare Comunitară „Milenialii” și Asociația „Voluntariat pentru viață” din Mărășești ne propunem să dăruim unor copii cu nevoi speciale, Alex și Gabi, un strop de bucurie, speranță și credința că lumea aceasta poate fi și pentru ei mai bună! Ne pregătim pentru cea de-a patra misiune a „Caravanei tinerilor implicați”, care va pleca joi, 16 noiembrie 2023 către Galați, și care va avea la bord doi copii minunați, Alexandru și Gabriel, alături de bunica lor, Viorica – cea care îi crește. Pentru realizarea acestei activități suntem sprijiniți și dorim să mulțumim EFARM TOP SRL!

Începută anul trecut pe data de 06 decembrie 2022, „Caravana tinerilor implicați” este o caravană a dăruirii, a spiritului civic, a implicării active în viața a câtorva suflete aflate în nevoie. Această caravană a fost și va fi pusă în mișcare de tineri care au determinarea de a face bine și alături de care ne dorim să subliniem faptul că tineretul are toate valențele necesare pentru a continua tot ceea ce generația mai veche a demarat în domeniul social și al voluntariatului, în general. Și prin organizarea acestei CARAVANE A TINERILOR IMPLICAȚI, Centrul de Tineret Focșani sprijină, încurajează și promovează voluntariatul în diferite domenii de interes: de la sprijinirea persoanelor defavorizate, până la protejarea mediului.

Ideea acestui proiect a pornit de la nevoia societății și de la feedback-urile primite de la participanții la celelalte proiecte de voluntariat organizate de noi, în care am descoperit dorința tinerilor de a se implica în cât mai multe astfel de activități, de a schimba ceva în bine, de a aduce un strop de bucurie celor din medii dezavantajate. Astfel, până în prezent, „Caravana tinerilor implicați” a poposit în trei locuri: în data de 06 decembrie 2022, prima oprire a Caravanei a fost la Asociația „Lumea lui Pinocchio” – din Panciu. Aici, alături de cadrele didactice as. Vîlcu Mihaela și consilier educativ Cîcu Andreia, împreună cu tinerii de la SPS „Hippocrate” am împărțit cadouri și alimente copiilor din comunitate.

Pe data de 13 decembrie 2022 am poposit la Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focșani. În acea zi, câțiva tineri voluntari de la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” Focșani și de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focșani au adus o rază de lumină, prin muzică, tinerilor de la CSEI „Elena Doamna”. În data de 20 decembrie 2022, la Crângul Petrești am reușit să luminăm ziua și sărbătorile de iarnă din strălucirea a două suflete de copii, Creangă Alexandru și Gabriel, alături de bunica lor, Viorica – cea care îi crește.

Centrul de Tineret Focșani – Direcția Județeană de Sport Vrancea împreună cu voluntari de la Școala Postliceală Sanitară „Hippocrate” Focșani, de la Centrul Școlar Pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focșani și de la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia” Focșani vor continua „Caravana tinerilor implicați”. Plecarea va fi joi, 16 noiembrie 2023 către Galați, iar alături de voluntarii noștri, în această Caravană se vor afla prietenii noștri, Alex, Gabriel și bunica lor Viorica. Sperăm că această activitate îi vor face să înțeleagă că fac parte din societate, că există OAMENI cărora le pasă, care țin la ei și care doresc să îi ajute să se integreze. Pe lângă locurile noi pe care le vor vedea, se vor stabili și legături noi, cu oameni deosebiți, conexiuni care poate vor rămâne în timp.

Comunicat de presă

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?