Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Mărășești. Continuă proiectele de reabilitare termică a blocurilor

Autoritățile locale din Mărășești continuă proiectul de reabilitare termică a blocurilor din localitate. În acest sens au scos la licitație contractul „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Mărășești, județul Vrancea” – etapa III-a. În cadrul acestui proiect vor fi reabilitate termic următoarele blocuri: bl. 135 str. Republicii, bl. B2 str. Eremia Grigorescu, bl. B3 str. Eremia Grigorescu, bl. B4 str. Eremia Grigorescu. Valoarea totală estimată a investiției este de 2,8 milioane de lei, Primăria Mărășești semnând contractul de finanțare europeană nerambursabilă, prin Componenta 5 – Valul renovarii, din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Prin intermediul acestei operaţiuni vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/ de furnizare a apei calde de consum; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/ sau termice pentru consum propriu; utilizarea surselor regenerabile de energie; instalarea/ reabilitarea/ modernizarea sistemelor de climatizare și/ sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior; reabilitarea/ modernizarea instalațiilor de iluminat în clădiri; sisteme de management energetic integrat pentru clădiri; sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald; modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluții inteligente;

lucrări pentru echiparea cu stații de încărcare pentru mașini electrice, conform prevederilor Legii nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, republicată. Proiectul are o perioadă de implementare de 24 de luni, calculate de la data semnării contractului de finanțare, iar finanțarea este asigurată prin Planului Național de Redresare si Reziliență. Primăria Mărășești mai are în derulare și proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Mărășești, județul Vrancea – etapa II”, finanțarea fiind asigurată tot prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul renovării.

Astfel, proiectul contribuie și la îndeplinirea obiectivului specific Componentei 5 din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență și anume: renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, respectiv renovarea integrată a clădirilor rezidențiale multifamiliale (eficiență energetică și consolidare seismică); renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, respectiv renovarea integrată a clădirilor publice (eficiență energetică și consolidare seismică)”, se arată într-un comunicat remis presei de Primăria Mărășești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?