Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Ești elev în Focșani și alegi învățământul dual? Ai asigurate burse și locuri de muncă

Elevii care vor alege învățământul dual vor beneficia de burse pe perioada studiilor și locuri de muncă la firmele unde vor face orele de pregătire practică. Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a anunțat, ieri, că Primăria urmează să încheie contracte de parteneriat cu Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” și societățile comerciale Metinox Pressure Vessel Manufacturing și Rikora FLM pentru înființarea unor clase de învățământ dual. Vor fi câte cinci elevi în fiecare clasă pentru profesia de operator mașini cu comandă numerică. Contractele de parteneriat au fost aprobate, ieri, în ședința ordinară a Consiliului Local Focșani.

Conform contractelor, Fiecare elev va primi o bursă de 300 lei iar orele de pregătire practică vor fi asigurate la cei doi agenți economici care sunt parteneri în proiectul educațional. Contractul va fi pentru o perioadă de 41 luni, cu perioade de timp pentru fiecare activitate, începând de la promovarea de oferte, recrutare, selecția și admiterea elevilor. Primăria Municipiului Focșani va asigura cheltuielile necesare pentru funcționarea în bune condiții a întregului proces de educație și formare profesională derulat în unitatea de învățământ, va iniția și realiza activități de informare și promovare a învățământului dual. „Sunt proiecte educaționale prin care pregătim elevii din Municipiul Focșani într-o profesie solicitată de mediul economic și le asigurăm stabilitatea locului de muncă”, a arătat primarul Cristi Misăilă. Practic, clasele de învățământ dual îmbină stagiile de pregătire în companii serioase cu învățământul profesional într-un liceu cu tradiție din Municipiul Focșani. Înființarea acestor clase de învățământ dual răspunde solicitărilor firmelor din Focșani care au arătat în ultimii ani că nu mai găsesc oameni pregătiți pentru profesiile de care au nevoie iar tinerii care au absolvit un liceu, o facultate, nu sunt pregătiți pentru a obține un loc de muncă la o firmă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?