Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Război Hamas-Israel/ Se intensifică demersurile diplomatice în sprijinul uneia sau alteia dintre părţi

Liderii europeni s-au reunit de urgenţă marţi prin videoconferinţă pentru a încerca să transmită un mesaj unitar cu privire la războiul dintre Israel şi Hamas, iar preşedintele american Joe Biden se va deplasa miercuri în Israel pentru o vizită de solidaritate. Regele Abdullah al Iordaniei îi va găzdui miercuri pe preşedinţii Statelor Unite, Egiptului şi Autorităţii Palestiniene, pentru un dialog despre repercusiunile periculoase ale conflictului din Gaza, anunţă marţi presa de la Amman, preluată de Reuters.

Alături de suveranul haşemit, Joe Biden, Abdel Fattah al Sisi şi Mahmoud Abbas vor discuta despre modalităţi de încetare a războiului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, „pentru a găsi un orizont politic care să permită relansarea procesului de pace”, arată un comunicat oficial. În afară de dialogul cu Biden, cei trei lideri arabi vor participa şi la un summit separat.

Iranul a avertizat luni despre o posibilă „acţiune preventivă” împotriva Israelului „în următoarele ore”. Totuși, Statele Unite nu au în acest moment indicii despre o implicare mai puternică a Iranului în războiul dintre Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, a declarat marţi televiziunii CNN un purtător de cuvânt al Casei Albe.

În timp ce armata israeliană se pregăteşte să lanseze o ofensivă terestră în Fâşia Gaza, diplomaţii au reînnoit apelurile pentru ajutor în acest teritoriu asediat. Şeful agenţiei israeliene de informaţii interne Shin Bet şi-a asumat responsabilitatea pentru că nu a reuşit să împiedice Hamas să desfăşoare ravagiile din 7 octombrie în oraşele israeliene, în urma cărora au murit peste 1.300 de persoane.

Cel puţin şase persoane care se adăposteau într-o şcoală administrată de Agenţia ONU pentru refugiaţi în Fâşia Gaza au fost ucise marţi într-un raid israelian, a anunţat Agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni (UNRWA), relatează AFP. „Şcoala a fost lovită în timpul bombardamentelor forţelor israeliene în Fâşia Gaza”, a declarat UNRWA, potrivit unui comunicat. Potrivit sursei citate, zeci de persoane au fost, de asemenea, rănite şi bilanţul victimelor este cu „siguranţă mai mare”.

Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului (OHCHR) a afirmat marţi că asediul Israelului din Fâşia Gaza şi ordinul israelian de evacuare a părţii de nord a teritoriului ar putea reprezenta transfer forţat de civili şi o încălcare a dreptului internaţional, transmite Reuters. Purtătoarea de cuvânt a OHCHR Ravina Shamdasani a declarat presei la Geneva că Israelul nu pare să fi făcut vreun efort de a asigura că civililor evacuaţi temporar le sunt asigurate condiţii adecvate de locuit, igienă, sănătate, siguranţă şi hrană. „Suntem preocupaţi că acest ordin, combinat cu impunerea unui asediu complet al Gazei, ar putea să nu fie considerat ca fiind o evacuare temporară legală, ci echivalentul unui transfer forţat de civili, cu încălcarea legislaţiei internaţionale”, a spus purtătoarea de cuvânt a ONU.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat marţi că vizita preşedintelui american Joe Biden prevăzută miercuri în Israel este „absolut necesară” şi a spus că este sigur că liderul de la Casa Albă va transmite un mesaj similar cu cel al UE privind respectarea dreptului internaţional, relatează AFP. „Vizita preşedintelui Biden (…) este absolut necesară”, a declarat Borrell în cadrul unei conferinţe de presă la Rota (sudul Spaniei), unde săptămâna acesta se desfăşoară exerciţii militare în condiţii reale la care participă state membre ale Uniunii Europene. „Am cerut Israelului să îşi desfăşoare acţiunile de apărare în conformitate cu dreptul internaţional, să deschidă coridoare umanitare pentru a aduce ajutor în Gaza şi să protejeze civilii. Sunt sigur că acesta va fi şi mesajul pe care îl va transmite preşedintele Statelor Unite”, a adăugat Borrell.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a îndemnat marţi ”lumea să fie alături de Israel pentru a învinge Hamas”, după atacul sângeros întreprins de mişcarea palestiniană împotriva Israelului, pe 7 octombrie, informează AFP. „La fel cum lumea s-a unit pentru a învinge nazismul (…), lumea trebuie să fie alături de Israel pentru a învinge Hamas”, a declarat Netanyahu în cea de-a 11-a zi de război împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza. Benjamin Netanyahu a făcut aceste declaraţi în timpul unei conferinţe de presă la Tel Aviv, susţinută alături de cancelarul federal german Olaf Scholz, unul dintre liderii europeni care a întreprins o vizită în Israel după atac. La rândul său, cancelarul german a subliniat că „glorificarea şi celebrarea violenţei sunt inumane şi detestabile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?