Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Fotbal feminin – „Și înfrângerile fac parte din progres”!

  • ACS Estera Țifești – ACS Oțelul Galați 1-2 (0-1)

Echipa ACS Estera: Bianca Radu – Marta Onea, Andreea Onea, Ana Barbu, Elena Conduraru – Ana Șerban (Adelina Radu), Daniela Moldoveanu (Florina Onia), Miruna Lăluciu, Mihaela Ștefan (Elena Damian) – Laura Petrihan, Andra Cernat. Rezerve neutilizate: Miruna Munteanu, Larisa Tufănoiu și Ramona Vașvila.

Stadionul din Panciu a găzduit duminică, 8 octombrie, de la ora 11:00, întâlnirea dintre ACS Estera Țifești și ACS Oțelul Galați din runda a patra a Campionatului Național de fotbal feminin, Liga a 2-a. S-au aflat față în față foarte tânăra echipă a Esterei, la prima experiență în Liga a 2-a și experimentata formație a Galațiului, retrogradată din Liga 1. Experiența lor superioară le-a ajutat pe oaspete să lovească din start cu un gol ce avea să atârne greu în desfășurarea ulterioară și în balanța meciului. Gălățencele au dominat prima repriză, dar nu au mai reușit să înscrie. În repriza a doua au înscris pentru 0-2, gazdele au redus din handicap în minutul 75 prin Andra Cernat și meciul s-a încheiat cu 1-2. Putea să fie egal dacă fetele de la Estera nu ar fi ratat o mare șansă de gol la ultima fază a meciului. De la Estera a lipsit, fiind în refacere după o accidentare din campionatul trecut, golgetera Florina Bîrsă, a cărei absență a redus mult forța de atac a echipei.

După meci, profesorul Paul Cioran a postat pe pagina de facebook ACS Estera Țifești un comentariu din care reproducem: „Cu multe jucătoare foarte experimentate în primul 11 galățencele profită în primul minut de joc de o naivitate în apărarea noastră și încep jocul de la 1-0. Junioarele noastre încearcă să echilibreze meciul, însă tot oaspetele au cele mai mari ocazii în prima repriză. După pauză, fetele noastre ies mult mai concentrate și ocaziile de gol încep să apară la poarta Oțelului. Chiar dacă mai încasăm un gol destul de simplu, reușim să reducem din handicap prin Cernat Andra, aflată la al doilea gol stagional. Avem șansa unui egal muncit în ultima fază a meciului, însă atacanții noștri ratează o ocazie rarisimă. Concluzia acestui început de campionat este că trebuie să ne acceptăm statutul de echipă tânără, neexperimentată, majoritatea golurilor primite fiind luate pe greșeli individuale, iar dacă vom avea aceeași atitudine și determinare (punctele noastre forte) ca în fiecare meci de până acum, cu siguranță vor veni și primele puncte. Prima ocazie, în următoarea etapă, în deplasarea de la Fălticeni”. Comentariul a fost titrat „Și înfrângerile fac parte din progres! Mândru de voi!”

Depre problemele de lot, profesorul Paul Cioran mi-a declarat: „Pe Florina și pe Ismană le-am operat în iunie. Sper sa revină amândouă în retur. A mai plecat și Bărbunțoiu în străinătate, am rămas doar cu Cernat în atac – jucătoare transferată în vară de la Bacău. E greu, dar până la iarnă nu avem alte soluții. Ma bucur că fetele nu cedează din punct de vedere psihic, asta e cel mai important!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?