Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Membru al Clubului Retromobil Buzău, nemulţumit de taxele impuse maşinilor de epocă: Acestea sunt piese de muzeu

Un reprezentant al Clubului Retromobil România, Filiala Buzău, proprietarul unui Jeep, vehicul istoric achiziţionat de la fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, apreciază că decizia CNAIR de a impune plata rovinietei pentru acest tip de autoturisme va genera proteste, precizând ca Guvernul ar trebui să-i susţină pe cei care le restaurează şi le întreţin. Recent, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că, începând din data de 16 octombrie, toţi proprietarii de vehicule istorice vor avea obligaţia de a achita contravaloarea rovinietei.

Vehiculele istorice vor achita tariful de utilizare şi trecere pe reţeaua rutieră naţională. CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, deţinători de vehicule de interes istoric, că în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, la data intrării în vigoare a acesteia, exceptarea vehiculelor istorice de la obligaţia de plată a rovinietei şi a tarifului de trecere,

stabilită în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, încetează. Începând cu data de 16.10.2023, zi până la care CNAIR va finaliza procesul de prelucrare a datelor privind vehiculele istorice care au fost înscrise în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei cu vehicule exceptate, în vederea eliminării din aceasta, utilizatorii vehiculelor istorice au obligaţia de a achita tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România‟, a transmis CNAIR. Măsura a determinat nemulţumiri în rândul proprietarilor de vehicule istorice.

Ca cetăţean al României sunt nemulţumit de modul cum Guvernul nu susţine un memorial al acestor obiecte, este vorba despre maşini de epocă, maşini care sunt nişte bijuterii funcţionale, oamenii le achiziţionează pentru a nu se pierde, pentru că sunt maşini din 1920, 1935. Eu deţin un Jeep militar din Al Doilea Război Mondial. Sunt maşini care se întreţin foarte greu, cu piese originale, pentru că Retromobil România nu îţi dă voie să faci artificii. Oamenii ar trebui să fie scutiţi de anumite taxe prin natura acestor maşini care sunt piese de muzeu. Am achiziţionat maşina cu 25.000 de euro, 65% fiind nerestaurată, maşina provine dintr-o bază militară americană din Germania, am cumpărat-o de la primarul Mazăre.

Chiar acum din SUA către Germania este pe drum o maşină tot de epocă. Un Excalibur, maşină făcută după Mercedesul SSK 1928 ca model, americanii au copiat modelul german şi le-au scos din 1970 până în 1986, foarte puţine ca număr, ediţii limitate. Am cumpărat un Phantom 5 Sedan, de 5.001 capacitate cilindrică. Am înţeles că trebuie să plătim RCA ca orice maşină care circulă în România sau Europa, dar să nu fi scutit de o rovinietă, de trecerea podurilor, să poţi să participi la nişte expoziţii unde lumea să se bucure de ele… Aceşti oameni ar trebui să fie răsplătiţi. Eu cred că o să fie o manifestare. A avea genul ăsta de maşină nu înseamnă că eşti neapărat un om cu bani, este un hobby. Nu este o sumă foarte mare pe care acum trebuie să o plătim, este vorba despre obrazul statului român vizavi de nişte oameni implicaţi în a face ceva‟, a declarat pentru AGERPRES Florin Horia Şablienco, membru în cadrul Clubului Retromobil Buzău. În jur de 60 de membri numără Filiala Buzău a Club Retromobil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?