Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: CS Ulise Focșani, prestație foarte bună la Campionatul Național de Culturism și Fitness

Clubul Sportiv Ulise din Focșani a adus 11 medalii de la Campionatul Național de Culturism și Fitness desfășurat la Sibiu în perioada 29 august – 3 septembrie; 2 medalii de aur, 6 de argint și 3 de bronz, alți 7 sportivi fiind finaliști

Concursul a fost foarte greu pentru că a avut peste 1000 de concurenți, cea mai numeroasă participare la un campionat național. Dar și pentru că România, fiind campioană europeană în ultimii doi ani, are în lot peste 60 de sportivi care nu au fost bătuți de campioni din multe țări și cu care ne bucurăm că ne-am luptat de la egal la egal, în unele cazuri doar experiența lor făcând acea mică diferență între locul 1 si 2.

Clubul Sportiv Ulise a avut și debutanți care s-au descurcat foarte bine ținând cont de nivelul ridicat al concursului.

Cea mai tânăra debutantă, Larisa-Bianca Berbecaru, descoperită de Constantin Zaharia, un antrenor tânăr și ambițios al clubului nostru care lucrează în București, a obținut chiar titlul de campioană națională la categoria FITNESS CHALLENGE Cadeti fete 14-15 ani, o categorie care presupune niște eforturi foarte mari.

Pentru cel de-al doilea titlu de campion național a fost o luptă strânsă între doi dintre veteranii clubului nostru, Ion David și Toni Dodoiu, care transmit un mesaj frumos prin faptul că au peste 50 ani, ambii având în palmares și titlurile de campion național, și prezentând o formă excepțională. Titlul i-a revenit lui Ion David care a avut detalii mai bune și o experiență mai mare pe scenă. Revenit dupa o pauză, Florin Burgă a venit foarte pregătit și cu dorința de a lua o medalie, ceea ce a și reușit – a devenit vicecampion la categoria GAMES CLASIC 175 cm seniori.

Pentru prima oară într-un concurs, Florentin Cojocaru a obținut două medalii pentru titlul de vicecampion la categoria Bodybuilding FIRST TIMERS seniori și bronz la categoria CULTURISM 70 kg seniori. O categorie foarte grea a avut Daniel Costache, la CULTURISM 80 KG. seniori, unde s-a luptat până în ultima rundă, la egalitate, cu Koorndijk Safer, un sportiv câstigător al multor campionate europene și mondiale și a obținut titlul de vicecampion. Dragoș Ioan Gheorghiță a venit într-o formă mult mai bună decât anul trecut, dar în concurența cu sportivii din lotul național s-a mulțumit cu încă un titlu de vicecampion național la categoria MENS PHYSIQ 182 CM.

Otilia Mihaela Zaharia a revenit în concursuri la categoria FITNESS BIKINI MASTERS PESTE 45 ANI și, deși toate concurentele ei erau cu câțiva ani mai tinere, a reușit să obțină titlul de vicecampioană națională. Teodora Mădălina Dogaru, venită într-o formă mult mai bună decât la ultima participare, a reușit să câștige prima ei medalie, bronzul la categoria FITNESS BIKINI MASTERS 35-39 ANI +163 CM.

Ultima medalie a clubului a adus-o Bogdan Marian Cojocaru, la categoria CULTURISM SENIORI 100 KG.

Rezultate:

Larisa- Bianca Berbecaru, locul 1 la fitness challenge cadeți fete, 14-15 ani;

Valentin Tudor Teodorescu, locul 7 la mens physique juniori +178 cm;

Florin Valentin Dristaru, locul 6 la Clasic BB juniori 16-20 ani;

Ricardo Adrian Popa, semifinalist la Games Clasic juniori, probă în care David Dinu s-a clasat pe locul 7; la Clasic physique, Florin-Valentin Dristaru a fost semifinalist iar David Dinu a terminat pe poziția a 7-a; la culturism 60 kg. David Dinu a încheiat concursul pe locul 5, iar Ricardo Adrian Popa, pe 6; la culturism +70 kg. 16-20 ani, Florin Valentin Dristaru s-a clasat al optulea; la BB Clasic 171, Florentin Cojocaru a terminat competiția pe locul 5 iar Alexandru Constantin Buruiană, pe 8; la BB Clasic +180 cm., Bogdan Marian Cojocaru – locul 6, la Games Clasic 175, Florin Burgă, locul 2, Alexandru Constantin Buruiană, locul 6; la Clasic Physique 171 cm., Daniel Costache, locul 7; la BB First Timers, Florentin Cojocaru, locul 2; Culturism 70, Florentin Cojocaru, locul 3, Alexandru Constantin Buruiană, locul 6; Culturism 80 kg., Daniel Costache, locul 2, Florin Burgă, locul 8; Culturism 100 kg, Bogdan Marian Cojocaru, locul 3; Bik. seniori +172 cm., Mădălina Teodora Dogaru, locul 5; la Mens Physique 179 cm, Victor Ionuț Constantin, semifinalist; la mens Physioue 182 cm., Dragoș Ioan Gheorghiță, locul 2; la Master Bik. 35-39 ani, +163 cm., Mădălina Teodora Dogaru, locul 3; la Bik. Master +45, Otilia Mihaela Zaharia, locul 2; la Mens Physique +50, Ion David , locul 1, Toni Dodoiu, locul 2.

Le mulțumesc tuturor sportivilor pentru calmul și sportivitatea de care au dat dovadă, precum și pentru eforturile depuse. Toți au câștigat la final.

Sensei Florin Ancuța, manager CS Ulise Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?