Ediția: Luni 10 iunie 2024. Nr. 6645
Ediția: Luni 10 iunie 2024. Nr. 6645

UTA a anunţat două noi transferuri

Clubul de fotbal UTA Arad a anunţat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, două noi transferuri pentru noul sezon competiţional, mijlocaşul albanez Herald Marku şi fundaşul grec Stefanos Stroungis. Mijlocaşul central Herald Marku a ajuns la un acord cu privire la un contract valabil pentru următoarele două sezoane. Masivul fotbalist albanez de picior stâng s-a născut pe 18 mai 1996, măsoară 1,88 m şi vine din Albania, de la FK Vllaznia. În sezonul precedent a bifat 45 de meciuri, a marcat de 7 ori şi a oferit 4 pase decisive. A mai evoluat în carieră pentru FK Terbuni, KS Kastrioti şi FK Partizani, în Albania, dar şi Ludwigsfelde, în Germania. Pentru naţionala de seniori a Albaniei a debutat pe 9 noiembrie 2022, într-un amical cu Qatar.

Stefanos Stroungis, un fundaş central grec în vârstă de 25 de ani, a semnat cu UTA un contract valabil pentru următoarele două sezoane. Născut pe 9 octombrie 1997 la Volos, Stroungis a început fotbalul la Niki Volou. În 2015 a trecut la academia celor de la Atromitos, iar în 2017/2018 a ajuns la echipa de seniori. A adunat în total 73 de meciuri pentru formaţia din capitala elenă, pentru care a şi înscris de 4 ori. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?