Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Vulturu. Cămin cultural, ocupat abuziv de aproape 6 ani

Autoritățile din comuna Vulturu au apelat la ajutorul instanței pentru a elibera un spațiu ocupat abuziv de o societate în interiorul Căminului Cultural din Maluri, societate cu care fusese încheiat un contract pentru derularea unor activități comerciale. Toate bune și frumoase până în 2017, când contractul încheiat a încetat, însă spațiul comercial a continuat să funcționeze acolo, fără a achita chirie către Unitatea Administrativ Teritorială Vulturu sau a plăti facturi de energie electrică. Așa, se preciza în acțiune, s-a ajuns la o datorie de 5.619,35 lei – chirie şi 6.758,64 lei contravaloarea consumului de energie electrică. În instanță, UAT Vulturu a solicitat plata acestor datorii, cu penalități de întârziere, și evacuarea societății în cauză din imobilul – cămin cultural situat în sat Maluri.

Spațiul pentru care fusese încheiat contract de închiriere în anul 2014 era în suprafață de 20,40 metri pătrați și, potrivit actelor semnate, durata închirierii era de 3 ani, putând fi prelungit doar prin acordul scris al părţilor, acord care însă nu s-a mai produs. În acest fel, se explica în acțiune, societatea în cauză trebuia să plece, ceea ce i s-a și adus la cunoștință, ultima dată în urmă cu un an, când se solicita ca în termen de 5 zile să fie eliberat spaţiul ocupat abuziv şi să achite sumele pe care le datora cu titlu de chirie şi contravaloare utilităţi. „La data de 06.07.2022 reprezentanţi ai UAT Vulturu s-au deplasat la Căminul Cultural (…) şi au constatat că în continuare clădirea este ocupată abuziv, desfăşurându-se activităţi de comerţ atât în interior cât şi în exterior, suprafaţa ocupată este în total de 180 mp, terenul din faţa clădirii fiind destinat depozitării produselor comercializate”, arăta UAT Vulturu în instanță.

Citatul provine de pe rejust.ro, acolo unde apare motivarea hotărârii pronunțate luna trecută, prin care instanța a dat dreptate autorităților: „Admite acţiunea formulată de reclamanta UAT comuna Vulturu, prin reprezentant legal Păcuraru Nicuşor, în contradictoriu cu pârâta (…) SRL, având ca obiect evacuare. Dispune evacuarea pârâtei din imobilul – cămin cultural, situat în comuna Vulturu, sat Maluri, județul Vrancea. Obligă pârâta (…) SRL la plata chiriei prevăzută în contract până la data eliberării efective a imobilului şi a penalităţilor de întârziere aferente acestor sume, calculate potrivit dispoziţiilor legale. Obligă pârâta (…) SRL la plata contravalorii consumului de energie electrică pentru perioada noiembrie 2020 – decembrie 2022. Executorie în ceea ce priveşte capătul de cerere privind evacuarea. Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunţarea prezentei sentinţe, care se depune la Judecătoria Focşani, sub sancţiunea nulităţii”.

Foto cu rol ilustrativ, sursa: RDNE Stock project – https://www.pexels.com/ro-ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?