Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Gimnastică – Ana-Maria Bărbosu, cu echipa de senioare a României, în cantonament în Franța

 

  • Pregătirea comună cu Lotul Franței are loc în perioada 18-30 iunie, la Centrul de Excelență de la Saint Etienne

 

Gimnastele din Loturile Naționale ale României, între care și focșăneanca Ana-Maria Bărbosu, continuă pregătirea pentru competițiile naționale și internaționale ale acestui an, cea mai importantă fiind Campionatul Mondial de senioare de la Antwerp – Belgia, din 30 septembrie – 8 noiembrie. O postare de pe pagina de facebook a FR Gimnastică anunță că ”în perioada 18-30 iunie, componentele loturilor naționale de senioare (cu excepția celor care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat) împreună cu 5 gimnaste junioare (din BOPJ sau CNOPJ, care nu susțin în aceste zile examenul de capacitate) participă la un cantonament comun de pregătire în Franța, la Centrul de excelență de la Saint Etienne” unde se antrenează împreună cu sportive care fac parte din Loturile naționale ale Franței.

Alături de Ana-Maria Bărbosu, în cantonamentul de la Saint Etienne se pregătesc Sabrina Maneca Voinea, Amalia Ghigoarță, Lilia Cosman, Mara Ceplinschi, Andreea Preda, Ioana Danciu, Ella Oprea Crețu, Melissa Orazacai, Natalia Badea, Ana Maria Burlacu, Iris Iordache și Ayana Luca. Gimnastele sunt însoțite de șefa delegației, Corina Moroșan și de antrenorii Camelia Voinea, Patrick Kiens, Florin Cotuțiu, Daymon Montaigne Jones și Sebastian Nemeș. ”Gimnastele care participă la cantonamentul din Franța provin din proiectul “Țară, țară vrem campioane!” coordonat de Mariana Bitang și de Octavian Bellu și finanțat de OMV PETROM”, mai precizează postarea de pe pagina de facebook a FR Gimnastică de unde am preluat și fotografia ce însoțește textul.

          Ana-Maria Bărbosu, gimnasta formată la CSS Focșani de profesorii antrenori Daniela Trandafir și Cezar Stoica, are, de curând, dublă legitimare, la clubul focșănean și la CSA Steaua București.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?