Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Patru bărbați din Neamț și Bacău, prinși în Vrancea, la cules de trufe negre; ei aveau și 10 câini; prețul trufelor este foarte ridicat

Acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic. Aproximativ 5 kg de trufe au fost confiscate de polițiști la Homocea

În perioada 09-11 iunie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au acționat pentru prevenirea delictelor silvice, transportul, comercializarea și deținerea materialelor lemnoase și nelemnoase. În timp ce executau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale în domeniul silvic, polițiștii au identificat 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 34 și 48 de ani, din județele Bacău și Neamț, dar și 10 câini specializați în recoltarea de trufe. Bărbații au fost surprinși în timp ce recoltau produse nelemnoase – trufe negre, fiind identificată cantitatea de 4,75 kg, fără a deține documentele prevăzute de lege și fără acordul scris al proprietarului / ocolului silvic care asigură serviciile silvice pentru suprafața de pe care se recoltează, respectiv Ocolul Silvic Panciu, zona împădurită din punctul numit Valea Lupului. Cantitatea de trufe negre identificată a fost confiscată de polițiști și predată specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Panciu. Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010 modificată, cu amenzi în cuantum de 4.000 de lei.

Totodată, pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea aceluiași act normativ, în valoare de 8000 de lei, fiind confiscată cantitatea de aproximativ 8 m.c. de diferite esențe.

BULETIN DE PRESĂ IPJ Vrancea, 13 iunie 2023

N.R. Conform site-ului luna-truffles.com, trufe negre de vară -Tuber aestivum -, se găsesc din luna mai până în septembrie. Ele cresc la altitudine mică, în pădurile de câmpie din România. În sezon, prețul unui kg de trufe negre proaspete este mai mic în comparație cu alte tipuri de trufe. Trufele proaspete din România sunt foarte apreciate și internațional. La exterior, trufele negre de vară seamănă cu trufele negre de toamnă, fiind de culoare neagră și cu forma poligonală. Interiorul trufei este de culoare cenușie-gălbuie, cu vene albe ca o pânză de păianjen. Spre sfârșitul verii, interiorul devine maro mai închis. Trufele de vară au o aromă delicată, discretă, care amintește de ciupercile porcini amestecate cu nuanțe de usturoi, ciocolată și alune. Pe site-ul menționat, un kg de trufe de vară, calitatea I, costă 900 de lei, iar calitatea a II-a, 600 de lei. Pe site-ul gourmetto.ro, Trufa nobilă – tuber melanosporum, proaspătă, 20g, România, costă 142 lei bucata.

Sursa foto: IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?