Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Misiune îndeplinită cu ajutorul câinelui de urmă Ted

O femeie de 33 ani din satul Străjescu, care nu mai revenise la domiciliu în cursul serii trecute, a fost găsită de poliţişti cu ajutorul câinelui de urmă TED.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au fost sesizați astăzi, 14 iunie a.c., în jurul orei 11.30, despre faptul că o femeie de 33 de ani din comuna Garoafa, sat Străjescu, a plecat de la domiciliu în cursul serii trecute, în jurul orei 21.20 și nu a mai revenit.

Polițiștii au demarat imediat acțiunile de căutare, în vederea identificării persoanei dispărute.

În cadrul cercetărilor și acțiunilor de căutare, în sprijinul polițiștilor s-a alăturat câinele de urmă, TED, din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea.

La circa 30 minute, TED i-a condus pe poliţişti într-o zonă izolată cu vegetație înaltă, unde femeia a fost găsită teafără, dar într-o stare avansată de deshidratare.

Femeia nu a fost victima vreunei infracțiuni și a fost încredințată familiei. TED are 8 ani și sub coordonarea conductorului, agent șef de poliție Boldeanu Gabriel, face parte din colectivul IPJ Vrancea din anul 2016, când avea vârsta de 6 luni.

În anul 2017 a absovit cursul de calificare la Centrul Chinologic ”Dr. Aurel Greblea” Sibiu, cu specialitatea căutare urme de miros uman și de atunci a dus la bun sfârșit, cu succes, nenumărate misiuni la care a participat.

Mulțumim echipei Ted și Gabriel pentru rezolvarea cu succes și a acestei misiuni!

Comunicat de presă IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?