Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Focșănean care avea 4 arme de vânătoare, acuzat de braconaj, dar achitat

Acuzații de braconaj cinegetic și nerespectarea a regimului armelor și munițiilor aduse unui focșănean, care era bănuit că în toamna anului 2019 vânase în două fonduri cinegetice, fără a avea acest drept. Bărbatul ar fi fost surprins de polițiști, însă pe tot parcursul anchetei și a derulării procesului pe cameră preliminară și-a susținut nevinovăția. În actul acuzării se arăta că, în octombrie 2019, înainte de miezul nopții, acesta se deplasase cu o armă de vânătoare pe două fondurile cinegetice, fără a avea autorizație de vânătoare eliberată pentru acestea, iar în această zona se auziseră și două focuri de armă, despre care s-a bănuit că fuseseră trase de inculpat. Ulterior, se mai detalia în rechizitoriu, bărbatul fusese identificat de către organele de poliție și de un paznic de vânătoare, la ieşirea din fondurile cinegetice, în timp ce se deplasa pe jos şi ținea în mâna dreaptă o armă de vânătoare, neînchisă în toc, iar în mâna stângă o lanternă cu care lumina drumul.

Conform soluției pronunțate însă la judecătorie, nu existau suficiente probe că focșăneanul comisese faptele puse în sarcină, astfel că s-a dispus achitarea acestuia „pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, (…) şi braconaj cinegetic, (…). Dispune restituirea către inculpat a celor 4 arme de vânătoare şi 279 cartuşe ridicate şi introduse la camera de corpuri delicte – arme și muniții a IPJ Vrancea, (…): – 1 armă de vânătoare marca (…), cu lunetă cu inscripţia (…); 1 armă de vânătoare marca, (…) cu lunetă cu inscripţia, (…); 1 armă de vânătoare cu alice marca (…); 1 armă de vânătoare marca, (…) cu luneta cu inscripţia (…), având lipsă capacul sistemului de iluminare; 68 cartuşe calibrul 222 rem, în stare completă cu capsele de iniţiere nepercutate; 55 cartuşe cal 243 win, în stare completă cu capsele de iniţiere nepercutate; 52 cartuşe calibrul 30-06, în stare completă cu capsele de iniţiere nepercutate; 104 cartuşe calibrul 12, în stare completă cu capsele de iniţiere nepercutate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?