Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Reabilitare completă a parcului din zona Gării Mărășești

Se caută un antreprenor serios pentru execuția lucrărilor la investiția denumită Reabilitare SCUAR situat în orașul Mărășești, care este în fapt micul părculeț din preajma gării din localitate. Din acest motiv, lucrările sunt mai ample decât poate părea la prima vedere, constând în o reamenajare a spațiilor verzi, a aleilor pietonale cu dale pătrate și dreptunghiulare din beton vibropresat, antiderapante, amplasarea de mobiler urban, instalarea unei rețele de iluminat public cu stâlpi de iluminat și corpuri de iluminat ambiental, a unui sistem de irigare pentru udarea spatiilor verzi și așa mai departe. Pentru toate acestea, autoritățile din Mărășești spun că este nevoie de aproximativ 1.371.676,51 lei, aceasta fiind valoarea estimată a contractului scos la licitație pe SEAP.

Ca orientare în spațiu, scuarul/ parc în discuție este situat la intersecția străzilor Doinei cu Republicii, într-un capăt putând fi observat un bust al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Parcul a mai suferit transformări în timp, însă acum reabilitarea se vrea completă, pentru a contribui „la dezvoltarea durabilă a potențialului cultural, social și de recreere”. Deși motivele pentru care s-a ajuns la concluzia că este timpul pentru o „schimbare la față” sunt vizibile cu ochiul liber, și în documentație se explică faptul că locul necesită lucrări serioase. Detaliat, în zonă va fi reamenajat spațiul verde, dar și aleile pietonale, plus spațiul din jurul statului domnitorului Cuza, la final în interiorul perimetrului urmând a fi amplasate bănci și mese din lemn cu structură metalică, coșuri de gunoi și un pavilion acoperit.

În prezent scuarul este degradat. Pavajul vechi din dale din beton armat este ros și denivelat. Dalele sunt sparte sau crăpate. Pavajul turnat este de asemenea denivelat, crăpat și local lipsește. Pavilionul existent este o construcție metalică provizorie, degradată, amplasată pe o platformă cu dale crăpate. Scuarul va fi reabilitat și modernizat conform prevederilor și normelor tehnice în vigoare, punându-se accent pe cele de siguranță a echipamentelor și mobilierului specific unui loc de petrecere a timpului liber a locuitorilor din zonă. Scuarul va avea destinația de loc de petrecere a timpului liber pentru locuitori, având toate caracteristicile tehnice de funcționare conform prevederilor legale în vigoare, asigurând condiții corespunzătoare de confort și siguranță. Scuarul va fi dotat cu sistem de iluminat public cu stâlpi de iluminat, iluminat ambiental și iluminatul pavilionului conform normelor tehnice în vigoare”, se precizează în caietul de sarcini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?