Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

FOTO: Elevi focșăneni la Olimpiada de Arta Actorului

În perioada 3-6 aprilie, s-a desfășurat la Teatrul Maria Filotti din Brăila, Olimpiada Naţională de Arta Actorului, competiție rezervată elevilor liceelor de artă. Olimpiada a cuprins două secţiuni: Individual, pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, şi Trupe de teatru, pentru trupe compuse din maximum 15 elevi din oricare din clasele de liceu și a avut peste 160 de participanți. “Au participat echipe din toate cele 16 instituții de învățământ din țară”, așa cum ne-a declarat regizorul Radu Nichifor, directorul teatrului brăilean și președinte al juriului olimpiadei.

Orașul nostru a fost reprezentat de elevii Liceului de Artă ”Gh. Tattarescu”: Geanina Manea, Măriuca Sârbu, Iuliana Drăgan, Bogdan Crețu, Roberta Mănăilă, Cristinela Vasiliu și Dobrea Chiriac Ionuț Florian, sub îndrumarea actorului Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal din Focșani, a profesorului Radu Pocovnicu, a actorului Bogdan Trifan, directorul Centrului Cultural Vrancea și a scriitorului Adrian Matei.

Au fost patru zile în care focșănenii s-au comportat mai mult decât onorabil atât la secțiunea Trupe de teatru unde au adus pe scenă un fragment de 30 de minute din “În largul mării” a lui Slawomir Mrozek, cât și la secțiunea Individual, unde cei doi participanți din clasa a XII-a, Cristinela și Ionuț, au încântat publicul cu monologurile lor bine alese (poezie filozofică, fabulă, monolog tragic, monolog comic).

Olimpiada Naţională de Arta Actorului a fost organizată de Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila şi Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, în parteneriat cu Teatrul „Maria Filotti”, Primăria Municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?