Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

GALERIE FOTO: ,,Elevul de azi, antreprenorul de mâine”, la Colegiul Economic din Focșani

Faza județeană a proiectului național ,,Elevul de azi, antreprenorul de mâine”

Colegiul Economic ,,M. Kogălniceanu” Focșani a organizat luni și marți (27-28 februarie 2023) faza județeană a proiectului național ,,Elevul de azi, antreprenorul de mâine”, proiect înscris în Calendarul activităților educative naționale, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 3612 din 31.01.2023.
Luni a avut loc
Concursul ,,VIRTUAL BUSINESS CHALLENGE”, la care au participat 23 de elevi din 3(trei) licee focșănene: Colegiul Economic ,,M. Kogălniceanu”, Colegiul Tehnic ,,I. Mincu”, Colegiul Tehnic ,,V.D. Cotea”.
Concursul se adresează managerilor din firmele de exerciţiu şi are ca obiectiv principal creşterea preocupării acestora pentru gestionarea corectă a afacerii.
Ca obiective specifice, la baza acestui concurs stau următoarele:

– formarea şi dezvoltarea gândirii economice;

– utilizarea eficientă a tehnologiei informaţiei în activităţi financiar-contabile, manageriale;

– prelucrarea eficientă a informaţiilor financiar-contabile, managerial etc, pentru optimizarea activităţii firmelor de exerciţiu;

– încurajarea elevilor în ceea ce priveşte creativitatea, talentul, abilitatea şi spiritul antreprenorial;

– întărirea spiritului de echipă, comunicarea eficientă între profesori, elevi şi mediul de afaceri.

Elevii au fost grupaţi în echipe de câte 6 membri și fiecare echipă a primit la seminarul de deschidere informaţii despre o companie virtuală. Misiunea lor a fost să analizeze datele companiei, să indentifice informaţiile necesare pentru tema dată şi să întocmească strategia de afaceri pe care au prezentat-o juriului. Ca de fiecare dată, în juriu au fost desemnați și foști elevi ai colegiului: Răileanu Crina – Administrator Quartiere Latino, Negoiță Cristina – administrator SC Deripat Estet SRL, Gogu Diana – Consilier superior AJOFM.
Marți s-a desfășurat Târgul Firmelor de Exercițiu (FE). La startul competiției județene s-au înscris 14 FE provenind de la
Colegiul Economic ,,M. Kogălniceanu”, Colegiul Tehnic ,,I. Mincu”, Colegiul Tehnic ,,V.D. Cotea” și Liceul ,,Simion Mehedinți”Vidra. La deschidere au fost prezenți și reprezentanți ai ISJ Vrancea: Oprea Carmen, inspector şcolar discipline tehnice, Hulea Carmen, inspector şcolar educativ, Gurgu Marilena, inspector şcolar lb. engleză, Hordună Tatiana, inspector şcolar lb. franceză. Elevii și-au prezentat ofertele, au negociat, au încheiat contracte și au întocmit documente. Echipele și firmele de exercițiu care s-au clasat pe locurile I,II, III vor participa la faza națională a proiectului, în perioada 27-28 aprilie 2023. Felicitări participanților și profesorilor coordonatori!

Coordonator proiect, Prof. Sonica Dărmănescu

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?