Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Profesoară acuzată de fals și uz de fals; a contrafăcut două acte, apoi a predat în trei licee din județ

Un cadru didactic este acuzat de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals după ce s-a descoperit că a folosit la examenul de titularizare două documente contrafăcute care atestau în mod nereal obținerea a două diplome, reușind astfel să promoveze examenul, dar să și predea în trei unități de învățământ din județ. Se întâmpla în anul 2020, iar cercetările în cauză au demarat la câteva luni distanță. Ulterior, la finalul anului trecut, procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatei, iar instanța a constatat „legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul (…), a administrării probelor cât şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata (…), pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (2 acte materiale), uzul de fals în formă continuată (2 acte materiale”.

Potrivit acuzațiilor descrise de procurori, faptele ar avea legătură cu scrierea și subscrierea a două înscrisuri oficiale – o adeverință din 5 iunie 2020 conform căreia inculpata ar fi absolvit studii universitare de licență în anul 2007 și o alta, din 4 iunie 2020, conform căreia ar fi absolvit modulul psihopedagogic în anul 2009, necesar pentru a putea fi profesor, iar mai departe ar fi folosit aceste acte pentru a se înscrie la examenul de titularizare din vara anului 2020. După ce a promovat examenul, a predat elevilor din trei licee, obținând venituri mai mari decât cel aferent studiilor reale ale acesteia, anume postliceale, producând un prejudiciu de 3.331 lei.

De menționat că în cauză există trei părți vătămate, dintre care două s-au constituit și părți civile – probabil cu drepturile salariale achitate inculpatei judecate. Este vorba despre două unități de învățământ din Panciu și una din Focșani: Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Focşani și Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu.

Foto cu rol ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?